Basarab Panduru, impresionat profund de un jucător de la FCSB: ”Salt incredibil! Nu mă așteptam”

Basarab Panduru, impresionat profund de un jucător de la FCSB: ”Salt incredibil! Nu mă așteptam” Superliga

FCSB a câștigat titlul sezonul acesta.

Echipa lui Elias Charalambous are 49 de puncte și se situează în clipa de față la șase lungimi în fața celor de la CFR Cluj, ocupanta poziției secunde.

FCSB și-a trecut în cont în play-off-ul Superligii României cinci victorii, două rezultate de egalitate și două înfrângeri, după nouă etape desfășurate.

Basarab Panduru, impresionat profund de un jucător de la FCSB: ”Salt incredibil! Nu mă așteptam”

Basarab Panduru, fost internațional român, a avut doar cuvinte de laudă la adresa lui Darius Olaru. Fotbalistul campioanei l-a dat pe spate pe Panduru cu numărul golurilor pe care le-a înscris în sezonul în curs.

Căpitanul FCSB-ului și-a trecut în cont până acum 15 reușite și se situează pe locul patru în clasamentul celor mai buni marcatori din actuala stagiune.

”Să ai anul trecut un gol, iar anul ăsta 15... E un salt incredibil. Nu mă așteptam. E din cale afară de mult. 15 sunt multe, foarte multe!”, a spus Panduru la televiziunea OrangeSport.

Olaru se află la FCSB din ianuarie 2020. Cotat la 6.5 milioane de euro de site-urile de specialitate, fotbalistul născut la Mediaș mai are contract cu noua campioană a României până la finele sezonului 2027/28.

Rapid - FCSB, în ultima etapă a play-off-ului

În ultima etapă, formația dirijată de Elias Charalambous o va întâlni pe Rapid București duminică, 19 mai, de la ora 21:00. Confruntarea va fi LIVE TEXT pe www.sport.ro, dar și pe Facebook Sport.ro.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!