"Bătaie" pe Tamm. Fostul fundaș de la FCSB, dorit de două echipe din Liga 1

Bătaie pe Tamm. Fostul fundaș de la FCSB, dorit de două echipe din Liga 1 Superliga

Jucătorul din Estonia s-a despărțit de FCSB la finalul campionatului, sezon în care echipa lui Gigi Becali a terminat pe locul 2.

FCSB nu a mai luat titlul din 2015, de când pe banca tehnică se afla Constantin Gâlcă. A fost foarte aproape de un nou titlu în sezonul trecut, însă Farul și-a demonstrat valoarea grație unui mix de jucători valoroși, dar mai ales științei lui Gheorghe Hagi. 

FCSB a avut evoluții consistente în defensivă mai ales în play-off, iar cuplul Joysim Dawa - Joonas Tamm a excelat în multe meciuri. Tamm însă nu a mai fost păstrat de patronul Gigi Becali, deși evoluțiile l-ar fi recomandat și pentru următorul campionat, în care roș-albaștrii își doresc din nou... titlul.

Adus la FCSB de Mihai Stoica, internaționalul din Estonia are acum mai multe oferte. Două echipe din Liga 1 s-au interesat de fotbalistul cu o statură impresionantă. 

”(n.r. - Rapid, interesată de Joonas Tamm?) Ştiu că a fost interesată, dar Tamm are pretenţii salariale foarte mari. Ştiu că şi CFR s-a interesat. Rapid nu ştiu sigur, dar aşa am înţeles. Are pretenţii foarte mari salariale Tamm”, a spus Mihai Stoica, la Orange Sport.

Fundașul estonian, titular incontestabil la vicecampioana României în sezonul recent încheiat, s-a numărat printre jucătorii la care Gigi Becali a renunțat după ce FCSB a ratat titlul în fața Farului Constanța.

Întrebat despre absența lui Joonas Tamm de la lotul național, înainte de meciurile cu Belgia și Azerbaidjan, Thomas Taberli, selecționerul Estoniei, a spus că fundașul dat afară de Gigi Becali negociază cu o altă echipă.

"Sunt convins de angajamentul lui Joonas Tamm, dar situaţia lui e dificilă acum. Negociază cu un nou club, iar riscul accidentării lui era mare acum. 

Joonas are deja o mică leziune, putea juca normal, dar am decis că e mai bine să nu fie convocat la aceste meciuri", a spus Thomas Haberli, potrivit soccernet.ee.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!