VIDEO EXCLUSIV Becali a replicat, după ce Florinel Coman a declarat că ”dacă dau șapte goluri, iar se cer 20 de milioane”

Gigi Becali a fost impresionat de evoluția lui Florinel Coman din meciul FCSB - Farul Constanța, dar îl ține pe jucătorul său cu picioarele pe pământ.

Internaționalul român s-a arătat deranjat la flash-interviul de după meciul cu Farul, când i s-a amintit de criticile patronului. Becali crede în potențialul lui Coman și spune ce ar trebui să facă acesta pentru a redeveni unul dintre cei mai importanți jucători ai FCSB-ului.

Becali: ”Va antrena talentul și va reveni”

„Pentru Coman am avut maxim 9 milioane, plătibili în trei ani. Nu regret decizia. Coman, dacă vrea, trebuie să muncească. Va antrena talentul și va reveni acel Coman care a fost.

Florinel Coman a dat acea bară din calitate. Valoarea lui nu poate nimeni să i-o ia. Ești numărul unul al echipei, iar când vezi că vine Tavi Popescu... nu mai poți spune nimic”, a spus Gigi Becali, la emisiunea Ora Exactă în Sport.

Vicecampioana s-a impus prin golurile marcate de francezul Malcom Edjouma (66), fost jucător la FC Viitorul (actuala Farul), şi Octavian Popescu (85).

În sezonul regular cele două echipe şi-au împărţit victoriile, fiecare câştigând în deplasare, FCSB cu 1-0, iar Farul cu 2-0. În următoarea etapă, FCSB va juca pe terenul celor de la FC Argeș, iar Farul va primi vizita campioanei CFR Cluj.

Ce a declarat Florinel Coman

„Dacă dădeam gol în seara asta și meciul următor îl făceam praf, ce se întâmpla? Am pierdut foarte mult, am pierdut tonus, de-asta îmi pare cel mai rău. Sunt convins că îmi voi reveni.

Am făcut ce făceam înainte, doar că mai mult. Patronul voia 20 de milioane pe mine. Dacă dau șapte goluri, iar se cer 20. E normal ca patronul să vorbească, bagă banii, n-am nicio problemă cu asta”, a spus Florinel Coman.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!