Becali: "Fac super echipa cu Dinu Gheorghe!" Vezi ce jucatori vor veni din vara!

Becali: Fac super echipa cu Dinu Gheorghe! Vezi ce jucatori vor veni din vara! Superliga

Gigi Becali anunta sosirea lui Dinu Gheorghe incepand din vara, impreuna cu trei jucatori de la FC Brasov. "Argaseala sa nu se supere, dar Dinu Gheorghe are ochi buni la jucatori" a spus Becali.

"Am vorbit cu Dinu Gheorghe acum cateva zile. Nici nu stiu ce vrea de fapt, nu stiu ce are in cap. Eu ii tot spun «domn' presedinte, domn' presedinte» dar el parca e incantat de ideea ca il vrea Steaua, dar parca nu i-ar conveni ceva, nu stiu ce. Dinu Gheorghe e un om care se pricepe la fotbal. Se pricepe la jucatori si eu vreau un om din asta. Vreau sa-l iau pe Dinu Gheorghe sa fac o echipa puternica, ca el cunoaste si jucatori. El stie jucatori de 15-16 ani de la Steaua pe care eu nu-i stiu, de la echipa a II-a, a III-a. De unde ii stie, nu stiu. Omul se preocupa de asta si se pricepe de fotbal. Cred ca am nevoie de el", a spus Becali.

Becali i-a transmis presedintelui Valeriu Argaseala sa nu se supere pentru ca il oferteaza pe Dinu Gheorghe, dar oficialul brasovean "are ochi la fotbalisti". "Argaseala nu trebuie sa se supere, tot el va fi mana mea dreapta pentru ca el conduce din punct de vedere administrativ, economic clubul. Dar e o chestie de pricepere la fotbal, si nu e vorba ca nu se pricepe, ca a fost si el, dar n-are inclinatie, n-are ochi la fotbalisti cum are Dinu. Nu a demonstrat nimeni ca are pana acum la Steaua. Pana acum, cati bani am bagat eu trebuia sa spulber tot", a mai spus Becali.

Finantatorul stelist a precizat ca si-ar dori trei jucatori de la FC Brasov: Mihai Roman, Rui Duarte si Sabrin Sburlea. "Eu mai vorbesc cu el, am vorbit dupa ce a castigat acum cu 3-0 si i-am spus de jucatorii astia de care imi plac mie. Mihai Roman, care e dat naiba, e in genul lui Nicolita, tot asa muncitor, isi da viata pe teren, dar e si mai tehnic. Si plus, mai e Duarte, care nu a facut antrenamente si joaca cum joaca. Dar daca mai facea si antrenamente. Si la Steaua nu o sa-si permita sa intarzie la pregatiri. E fotbalist. Si mai e Sburlea, care e un tanar de viitor, un atacant bun. Acum, sa vedem, ca daca am spus ca ii vreau pot sa se ceara sute de milioane", a explicat Becali.

Gigi Becali a mentionat ca nu a vorbit cu Dinu Gheorghe inaintea meciului dintre Steaua si FC Brasov. "In perioada cand am jucat noi, n-am vorbit cu el, sa nu se interpreteze. Ca am vorbit la telefon cu Dinu Gheorghe si pe urma sa ajungem la DNA", a glumit Becali.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!