Becali isi pune planul in actiune: Steaua 100% romaneasca! A dat afara 4 straini, urmeaza Kharja si Breeveld. Doar 2 straini "supravietuiesc"

Becali isi pune planul in actiune: Steaua 100% romaneasca! A dat afara 4 straini, urmeaza Kharja si Breeveld. Doar 2 straini supravietuiesc Superliga

Becali i-a anuntat pe Tade, Alcenat, Guilherme si Tahar ca nu mai fac parte din planurile echipei.

Gigi Becali a anuntat saptamana trecuta ca a dat afara patru jucatori, toti patru straini. Tade, Alcenat, Guilherme si Tahar au fost anuntati sa isi caute echipe, nemaifacand parte din lotul Stelei pentru anul viitor. Cei patru au fost amenintati de patronul Stelei de mai multe ori in prima jumatate a sezonului, Gigi Becali declarand ca vrea sa "curete" echipa de straini.

"Am gresit cand am transferat straini, trebuia sa merg eu pe romanii mei, cu romani am facut performanta in Europa. Asta e acum, o sa incerc sa rezolv cum pot, sa vedem ce putem face in pauza competitionala", a declarat Becali pe finalul campionatului.

Dupa ce i-a dat afara pe cei patru, Steaua a mai ramas cu "doar" 6 straini in lot, din care 2 sunt de asemenea pe lista neagra. Kharja este ca si plecat de la Steaua, dupa ce marocanul s-a accidentat si va lipsi pana in primavara de pe teren. Acesta a fost unul dintre oamenii adusi de Mirel Radoi iar Reghe nu il ia in calcul pe termen lung, mai ales ca Kharja are deja 33 de ani.

Un alt strain care isi face deja bagajele este Breeveld. Olandezul este singurul care isi doreste insa sa plece de la Steaua, dorind sa revina la Pandurii, echipa de la care a plecat la Steaua in urma cu 2 ani. Plecarea acestuia poate fi inlesnita de transfeurile facute de Steaua luni, cand au fost transferati Pintilii si Bourceanu, ambii mijlocasi la inchidere.

Fara cei doi, Steaua ar mai ramane cu 4 straini, Carp, Varela, Hamroun si Muniru. Varela poate pleca si el in aceasta iarna sau cel mai tarziu in vara, Steaua dorind sa incaseze 5 milioane de euro pe el! Acesta este oricum unul dintre jucatorii de baza ai Stelei, la fel ca Hamroun, fiind singurii straini ce au viitorul sigur la Steaua, Carp si Muniru avand si ei o mica siguranta, dat fiind faptul ca sunt jucatori tineri si nu au salariu mare.

Strainii Stelei in acest moment: Carp (Moldova), Varela (Insulele Capului Verde), Hamroun (Algeria), Muniru (Ghana), Kharja (Maroc), Breeveld (Olanda).

Cum arata Steaua fara straini:
Nita - Rapa, Tosca, Papp, Filip - Bourceanu, Pintilii - Popa, Stanciu, Chipciu - Tudorie

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!