Becali nu poate conta pe ajutorul nașului Hagi! Farul, decimată înaintea meciului cu CFR. Încă un jucător accidentat
Gică Hagi se confruntă cu probleme de efectiv înaintea partidei cu liderul CFR Cluj. Farul a mai pierdut un jucător.
Fundaşul stânga Bradley de Nooijer s-a accidentat astăzi, la ultimul antrenament înaintea deplasării la Cluj, şi a devenit indisponibil pentru partida de duminică împotriva campioanei CFR, din etapa a 7-a din play-off-ul Ligii 1, a anunțat clubulu din Constanța.
De Nooijer se alătură unei liste importante cu jucători indisponibili pentru partida cu CFR Cluj, pe care se mai află căpitanul Ionuţ Larie - accidentat în ultima partidă de campionat cu FCSB, Jefte Betancor - accidentat în partida cu Universitatea Craiova, precum şi Adrian Petre - suspendat şi pentru acest meci.
Meciul CFR Cluj - Farul se joacă duminică, de la ora 21.30, în etapa a șaptea a playoff-ului Ligii 1. Cele mai tari faze vor fi pe sport.ro.
Gigi Becali spera ca Farul să o încurce pe CFR și să-i ușureze FCSB-ului drumul către titlu
FCSB n-a mai câștigat titlul în Liga 1 din 2015.
„Cum vrea Domnul, până acum doar El a făcut... cine mai credea? Spuneam că nu mai avem nicio șansă, doar o minune. Așa ceva, de la opt puncte să ajungi la două puncte, îți dai seama? Acum e posibil orice.
Poate Viitorul (n.r. Farul) să-i bată pe cei de la CFR? Poate. Și după aia să-i mai bată și Craiova și la revedere! Nu mai jucăm (n.r. meciul cu CFR cu titlul pe masă)”, a spus Gigi Becali la emisiunea Liga Digi Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News