EXCLUSIV Becali s-a hotărât! I-a stabilit noul preț lui Tavi Popescu și e gata să-l cedeze: „Dacă îmi dau banii ăștia, îl vând!”
Octavian Popescu (18 ani) este unul dintre cei mai talentați tineri fotbaliști din campionatul nostru.
Extrema stângă a făcut pasul către echipa mare a FCSB-ului în septembrie 2020, iar de atunci jocul său s-a imbunătăți constant.
Evoluțiile bune pe care Tavi Popescu le-a avut la FCSB nu au trecut neobservate, iar mai multe cluburi din străinătate îl monitorizează în acest moment pe puștiul lui Becali.
„Nu se știe în fotbal niciodată ce se va întâmpla mâine. Octavian Popescu este pe buzele multor conducători de cluburi mari din Europa. Este vârsta în primul rând, și calitățile”, susținea Victor Becali în vară.
Becali i-a setat prețul lui Octavian Popescu
Becali și-ar dori să-l mai țină pe Tavi încă 2-3 ani la FCSB, deoarece este convins că va lua 100 de milioane pe el, însă nu exclude nici posibilitatea de a-l vinde acum, pentru 20 de milioane de euro.
„La Tavi Popescu, îl dau acum doar dacă primesc ofertă de 20 de milioane de euro. Că or fi 17-18, nu e o problema, dar acolo se învârte la ora asta.
La ora asta, el se preconizează să fie un jucător de 100 de milioane de euro peste trei ani”, a spus Gigi Becali despre Tavi Popescu.
1,6 milioane de euro este cota de piață a lui Tavi Popescu, potrivit transfermarkt.com. Patru goluri a marcat aripa stângă pentru FCSB, în cele 17 apariții în tricoul vicecampioanei.
Tavi Popescu, dorit de Galatasaray
Presa din Turcia a scris despre interesul lui Galatasaray pentru tânărul fotbalist român, iar potrivit turcilor, mutarea ar putea avea loc în această iarnă.
Dacă ajunge, totuși, la Galatasaray, Tavi Popescu îi va avea colegi acolo pe Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, transferați în Turcia în această vară.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News