VIDEO EXCLUSIV Becali și Ciprian Marica, dialog în direct: ”Poate că asta i-ar motiva” / ”Ce, sunt educator? Să se ducă la grădiniță!”

Gigi Becali nu a iertat pe nimeni după FCSB - Universitatea Cluj 1-1. Patronul vicecampioanei și-a criticat toți jucătorii.

Nici ”vedetele” Octavian Popescu, Darius Olaru, Florinel Coman și Florin Tănase nu au scăpat de ”furia” omului de afaceri. În direct la emisiunea Ora Exactă în Sport, Ciprian Marica a înaintată o idee pentru Becali.

Fostul atacant crede că prezența patronului la baza sportivă le-ar aduce un plus de încredere fotbaliștilor lui Toni Petrea. Becali a explicat de ce alege să nu meargă la baza din Berceni pentru a discuta personal cu jucătorii.

Dialogul dintre Becali și Ciprian Marica: ”Poate că asta i-ar motiva” / ”Ce, sunt educator? Să se ducă la grădiniță!”

Ciprian Marica: Domnule Becali, dar nu credeți că, dacă v-ați duce la echipă mai des...

Gigi Becali: N-am ce să mă duc, Ciprian! Am și eu o vârstă. Ce sunt, mă, la grădiniță? Eu sunt educator de grădiniță!

Ciprian Marica: Domnule Becali, felul dumneavoastră de a fi, temperamentul, felul în care vorbiți, poate că i-ar motiva în plus sau le-ar da un bust de care au nevoie!

Gigi Becali: Eu știu, tată, dar nu mai pot nici eu! Am 65 de ani, sunt la grădiniță, educator? Sunt bărbat în toată firea, mă, ia 30.000 pe lună, mă. Ce, îl educ pe Tănase? E copil de grădiniță? Coman e la grădiniță? Păi să se ducă la grădiniță atunci!

Ciprian Marica: Sunt banii dumneavoastră, până la urmă! Poate că...

Gigi Becali: Sunt banii mei, dar nu pot! Nu am putere! E și baza departe, e aglomerație, mă înțelegi? Nici la biserică nu mă duc acolo, că aș putea să mă duc acolo, dar mă duc în altă parte. Pentru că e prea departe. Atunci, am găsit soluția asta. Să-i beștelesc la televizor! N-am ce face, dacă sunt la grădiniță, să se ducă la grăiniță. 

FCSB și Universitatea Cluj au încheiat la egalitate, scor 1-1, după un meci în care arbitrajul video a intervenit de două ori. Mai întâi, VAR-ul a anulat reușita lui Tescan, din lovitură liberă, iar apoi pe cea a lui Florin Tănase.

Înainte de pauză, Adrian Bălan a marcat din pasa lui Ioan Filip, iar Florin Tănase a restabilit egalitate dintr-un penalty obținut tot de el. În următoarea etapă, U Cluj va juca ”acasă” cu Universitatea Craiova, iar FCSB se va deplasa pe terenul rivalei Rapid.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!