Bergodi: "Plec cu suflet frant. M-am atasat de Steaua"
Bergodi spune ca regreta modul in care s-a despartit de Steaua si spune ca nu va pleca inca in Italia. Asteapta sa puna la punct ultimele detalii contractuale, iar apoi va cauta sa dea uitarii umilintele din Ghencea.
Gigi Becali este convins ca a impartit bine dreptatea si spune ca i-a aratat lui Bergodi ca un italian poate sa fie angajat in Romania si sa aiba acelasi statut ca orice alt roman angajat in Italia. Bergodi a plecat astfel de la Steaua dupa aproape trei luni, in care nu a apucat sa demonstreze prea mult.
A obtinut insa calificarea in grupele Europa League dupa ce a eliminat pe Ujpest, Motherwell, iar apoi pe St Patricks. In cele trei luni, Steaua a pierdut doua meciuri, cu Dinamo si cu Urziceni, a obtinut doua egaluri, cu CFR si Sheriff si a castigat 9 meciuri.
„De-abia imi pot gasi cuvintele. E greu de descris ceea ce simt. Imi pare rau, pentru ca sint convins ca puteam obtine mult mai mult decit reusisem. Dar in viata se poate intampla orice. M-am atasat de Steaua si de jucatori si regret ca s-a ajuns aici. Plec cu sufletul frant. Peste tot pe unde am lucrat, am investit sentimente, iar aici cu atit mai mult.
Mie in viata mea nu mi-a placut sa deranjez pe nimeni. Daca nu mai este nevoie de tine, trebuie sa pleci. Imi doresc sa pot sa ma linistesc sufleteste cit mai repede”, a spus Cristiano Bergodi intr-un interviu acordat Gazetei Sporturilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News