Bic i-a luat fața lui Tavi! Fotbalistul lui „Reghe” l-a lăsat fără replică pe Târnovanu cu o execuție de vis
FCSB și Universitatea Craiova s-au întâlnit în etapa a treia din playoff.
Trupa lui Toni Petrea a început mai bine partida și a reușit chiar să marcheze în minutul nouă, însă golul lui Edjouma a fost anulat pentru fault în atac.
Oltenii au deschis scorul în minutul 45+1, prin Andrein Ivan, care a transformat o lovitură de la 11 metri pe care tot el a obținut-o.
Trupa lui Reghecampf avea să mai lovească o dată în minutul 74, prin Bic, care intrase pe teren de doar zece minute, în locul lui Mateiu.
În minutul 74, oltenii repun de la margine, Crețu respinge greșit, iar mingea ajunge la Bic, care trimite o „torpilă” din interiorul careului de 16 metri, fără să-i dea vreo șansă lui Târnovanu.
Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 pe terenul lui FCSB și s-a apropiat la patru puncte de „roș-albaștri”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News