VIDEO Boban Nikolov, mesaj războinic pentru suporterii FCSB-ului: „Nu sunt Maradona sau Messi, dar mă bat ca Alexandru cel Mare!”
Boban Nikolov a susținut prima conferință de presă din calitate de noul jucător al FCSB-ului.
FCSB a mai perfectat un transfer. Vicecampioana României l-a cumpărat pe Boban Nikolov (28 ani), liber de contract după despărțirea de Sheriff Tiraspol.
Boban Nikolov a semnat un contract valabil pe un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă doi ani și deja a efectuat primul antrenament sub comanda lui Nicolae Dică (42 ani), fostul său coechipier de la Viitorul Constanța (n.r. actuala Farul Constanța).
Boban Nikolov vrea să câștige titlul cu FCSB
Mijlocașul central are planuri mari la FCSB. Dorește să câștige campionatul cu clubul patronat de Gigi Becali (64 ani) și este convins că dacă echipa va lega două-trei victorii consecutive, va reveni în lupta la titlu. De asemenea, Nikolov a ținut să-i asigure pe suporterii FCSB-ului că se va bate pentru fiecare minge.
Boban Nikolov: „În România se atrage atenția la lucrurile negative!”
„Cred că putem să luăm titlul, altfel nu veneam. Cred că sunt multe lucruri pozitive aici, dar în general în România se atrage atenția la lucrurile negative. Ce faci bine e normal, dar ce e negativ se face tam-tam. S-a făcut un lucru bun, se joacă în Europa după atâția ani. Cu o victorie, două, cred că o să revenim la normal.
Nu sunt vreun Maradonna sau Messi, sunt muncitor. Am nevoie de puțin timp să intru în ritm, alerg, mă bat, ca Alexandru cel Mare”, a declarat Boban Nikolov la prima conferință de presă susținută la FCSB.
De-a lungul carierei, mijlocașul central a câștigat 4 campionate: două în Macedonia de Nord, cu Vardar Skopje, unul în Ungaria, cu Videoton, și unul în Republica Moldova cu Sheriff Tiraspol. De asemenea, Nikolov și-a mai trecut în palmares o Cupă a Ungariei și a Republicii Moldova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News