Bodyguard pentru U Cluj! Argentinianul din Superliga îi admiră pe Riquelme și Walter Samuel. "Sunt fan Boca Juniors!"
U Cluj e pe locul 8 în clasamentul Superligii, cu 15 puncte după 12 etape.
Argentinianul Lucas Masoero (28 de ani) a semnat în septembrie cu U Cluj și a devenit jucător de bază al "Șepcilor Roșii". Fundașul central înalt de 1,88 m a fost achiziționat de echipa ardeleană în toamnă, de la FC Pari Nizhniy Novgorod.
Sud-americanul cotat la 900.000 de euro a povestit într-un interviu detalii din cariera sa și a vorbit despre formația lui Ioan Ovidiu Sabău.
"Am început fotbalul la opt ani, la Independiente Rivadavia. Acolo am și debutat la nivel de seniori, 12 ani mai târziu. Primii pași i-am făcut alături de fratele meu, care este cu trei ani mai mare. Am avut ambii același antrenor. Același antrenor alături de care am început când eram copil, Pablo Quinteros, mi-a oferit șansa debutului la prima echipă.
Am multe amintirii din perioada junioratului, dar poate cea mai frumoasă este când am câștigat un turneu și a trebuit să zburăm în Franța pentru a juca la Danone Nations Cup. Asta a fost în 2007. A fost primul zbor atât pentru mine, cât și pentru colegii mei. O amintire pe care nu o pot uita", a spus Masoero pentru site-ul Lpf.
Jucătorul grupării de pe Cluj Arena a oferit și două nume când a fost întrebat despre idolii săi. A numit un artist al gazonului și un stoper de netrecut, care a făcut carieră în Italia. "Sunt fan Boca Juniors și tot timpul l-am admirat pe Riquelme atât ca jucător, cât și ca persoană. Un alt jucător care mi-a plăcut mult este Walter Samuel", a continuat Masoero.
La U Cluj jucătorul sud-american s-a adaptat rapid. "Am găsit niște suporteri minunați aici. Când jucăm acasă, tot timpul avem un plus de partea noastră cu asemenea suporteri. E ca și cum am avea un jucător în plus pe teren. Ne simțim incredibil și sunt fericit că în ultimele meciuri le-am oferit rezultatele pe care le merită", a mai punctat fundașul central de la Universitatea Cluj. Lucas Masoero a semnat un contract pe două sezoane cu Universitatea Cluj. Argentinianul a evoluat constant în ultimele două sezoane din Rusia, având 58 de meciuri strânse în tricoul lui Nizhniy Novgorod.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News