Bogdan Lobonț, înaintea derby-ului cu FCSB: "Mai e ceva de spus?"
Bogdan Lobonț, noul antrenor principal al Rapidului, a susținut prima sa conferință de presă înaintea acestui meci de mare importanță.
Sâmbătă, 20 aprilie, la ora 20:30, se va desfășura unul dintre cele mai așteptate derby-uri din fotbalul românesc: FCSB vs Rapid.
Bogdan Lobonț, în vârstă de 46 de ani, a fost numit antrenor principal al Rapidului după demiterea italianului Cristiano Bergodi, în vârstă de 58 de ani.
Bogdan Lobonț, prima conferință de presă ca antrenor al Rapidului
Fostul portar de la Dinamo, Rapid, Ajax Amsterdam și AS Roma a transmis un mesaj important către suporterii giuleșteni și s-a arătat încrezător cu privire la îndeplinirea obiectivului.
Dan Șucu, acționarul majoritar al echipei, a spus că Lobonț ar putea rămâne în funcția de antrenor principal dacă va reuși să îndeplinească obiectivul în ultimele șase etape rămase din acel sezon: calificarea în preliminariile cupelor europene.
”Ce mai e de spus? Mai este ceva de spus de meciul de mâine? Am înțeles că Arena Națională va fi sold-out. Gazonul va fi bun. O să fie un meci spectaculos. La final, când o să tragem linie, vom vedea ce se întâmplă.
Emoții sunt mereu. E același nivel de emoție indiferent de meci. Trebuie să vedem cum le gestionăm și eu și băieții.
Este o provocare ca toate celelalte pe care le-am avut până acum. Sunt sigur că o să mai urmeze. Trăiesc clipa, trăiesc momentul. Este o provocare. O accept așa cum este, cu riscurile și avantajele pe care mi le oferă”. a declarat Bogdan Lobonț, la conferința premergătoare derby-ului.
Bogdan Lobonț: ”Sunt norocos de felul meu”
În ceea ce privește poziția echipei sale în clasament, Lobonț a menționat că, din perspectiva sa de optimist, se află mai aproape de locul doi decât de locul șase, și că vrea să se concentreze pe obiectivele imediate.
Antrenorul Rapidului a reiterat că este recunoscător pentru toate oportunitățile pe care le-a avut în viață și a subliniat importanța susținerii suporterilor, pe care îi consideră cei mai buni din SuperLigă.
”Eu nu am schimbat nimic. Eu nu pot să schimb nimic. Doar jucătorii pot. Trebuie să muncim, să ne focusăm pe următorul obiectiv. Primul nostru obiectiv este antrenamentul de peste 15 minute.
Sunt norocos de felul meu. Sunt o persoană foarte norocoasă. Am avut parte de-a lungul vieții de noroc. Dacă nu aveam noroc, nu eram în fața dumneavoastră.
Diferența e de 3 puncte, e mare? Eu zic că suntem mai aproape de locul doi față de locul șase, din perspectiva mea a optimistului. Eu vreau să iau realitatea și de acolo să începem să facem lucrurile așa cum le vrem.
Îi așteptăm pe suporteri în număr cât mai mare. Sunt convins că sunt alături de noi. Din punctul meu de vedere, sunt numărul 1. Sunt fantastici. Sunt numărul 1 în SuperLigă”, a adăugat Bogdan Lobonț.
Clasament Play-off
În acest moment, Rapid se află pe locul cinci în play-off, la doar trei puncte distanță față de ocupanta locului doi, CFR Cluj, și la o singură lungime de locul șase, ocupat de Sepsi.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News