După parcursul entuziasmant al ”câinilor” de până acum, fanii încep să viseze la primul titlu după 18 ani. Chiar și bookmakerii îi dau lui Dinamo șanse tot mai bune pentru o surpriză de proporții.

Dacă în urmă cu o lună era favorita numărul șapte pentru titlul de campioană în sezonul 2024-2025, cu o cotă de 40, acum ”câinii” au ”urcat” pe cinci și au o cotă de 18 pentru o surpriză de proporții.

Evident, favorita numărul unu în opinia bookmakerilor rămâne campioana FCSB, care poate urca peste Dinamo în clasament dacă va câștiga meciul din deplasare cu Farul Constanța.

Cotele pentru câștigarea Superligii, sezonul 2024-2025:

  • 1. FCSB - 2.35
  • 2. CFR Cluj - 2.75
  • 3. Universitatea Cluj - 8.50
  • 4. Universitatea Craiova - 9.50
  • 5. Dinamo București - 18
  • 6. Rapid București - 28
  • 7. Sepsi OSK - 40
  • 8. Petrolul Ploiești - 100
  • 9. Hermannstadt - 150
  • 10. Farul Constanța - 200
  • 11. Oțelul Galați - 200
  • 12. Politehnica Iași - 500
  • 13. UTA Arad - 1.000
  • 14. Unirea Slobozia - 2.000
  • 15. FC Botoșani - 3.500
  • 16. Gloria Buzău - 3.500

Dinamo, lider temporar în Superligă

Dinamo este pe primul loc după 20 de meciuri, cu 35 de puncte, și poate rămâne în fotoliul de lider doar dacă U Cluj și FCSB nu-și vor câștiga meciurile din această etapă, cu Petrolul, respectiv Farul Constanța.

”Câinii” se pot lăuda și un punctaj impresionant obținut în meciurile de pe teren propriu. 21 de puncte dintre cele 35 ale echipei sunt câștigate în meciurile disputate pe ”Arcul de Triumf”.