"Bravo, Mister, de acolo din sufragerie!". Decizia pentru care Ilie Dumitrescu l-a felicitat pe Gigi Becali
FCSB a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 2-1, în deplasare, într-o partidă din etapa a 27-a a Superligii.
FCSB a punctat de două ori în primele zece minute ale reprizei secunde, prin Adrian Şut (minutul 48), după o mingea respinsă de portarul Cătălin Straton, şi Deian Sorescu (minutul 54), la primul său gol pentru ''roş-albaştri'', după o pasă venită de la Adrian Şut.
Golul gazdelor a fost marcat de congolezul Kevin Koubemba (minutul 62), după o eroare a lui Risto Radunovic.
Schimbarea care l-a impresionat pe Ilie Dumitrescu
Fostul internațional a lăudat schimbarea făcută la pauză de Gigi Becali, care l-a scos pe Malcom Edjouma, cel mai în formă jucător al FCSB-ului din ultimele partide, și l-a introdus pe Valentin Crețu, pe postul de fundaș dreapta.
Mutarea l-a adus pe Deian Sorescu pe postul de mijlocaș dreapta, iar acesta a răsplătit încrederea patronului și a reușit să marcheze la doar nouă minute după startul reprizei secunde.
"Dacă am ajuns să spun că Gigi a fost inspirat cu acea schimbare de la pauză, înseamnă că nu mai e nimic altceva de spus. Înainte, nu mă simțeam confortabil s-o spun, nu mă simțeam confortabil să mă gândesc că se întâmplă lucrul acesta.
Dar în seara aceasta a fost inspirat Gigi! Bravo, Mister, de acolo din sufragerie! Sufragerie era pe vremuri...Mă rog, în living", a declarat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.
În urma acestui succes, FCSB a urcat pe locul trei, cu 51 de puncte, peste Rapid, care are 49 de puncte. FC Argeș rămâne penultima în Superligă, cu 26 de puncte.
Vicecampioana va juca pe teren propriu cu Petrolul Ploiești în următoarea etapă, în timp ce piteștenii se vor deplasa pe terenul Universității Craiova.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News