Adrian Mititelu va fi eliberat din închisoare

Adrian Mititelu va fi eliberat din închisoare Superliga

Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, va fi eliberat din închisoare după ce a executat mai bine din jumătate din pedeapsa de trei ani cu executare, primită pe data de 5 noiembrie.

Fiul său, Adrian Mititelu Jr, a anunțat prin intermediul rețelelor de socializare că tatăl său va fi eliberat în scurt timp.

Adrian Mititelu a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru evaziune în luna noiembrie a anului 2020, în cazul transferului lui Mihai Costea de la Universitatea Craiova la FCSB. În primă instanță, omul de afaceri a fost achitat.

Adrian Mititelu va fi eliberat din închisoare! Fiul său a făcut anunțul

”Victorie! Azi, Curtea Constituțională a României a admis excepția de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod Penal, excepție invocată de Adrian Mititelu în data de 20.05.2020 în dosarul în care a fost condamnat total nelegal la pedeapsa privativă de libertate de 3 ani pe care o execută în prezent.

În concret, pe lângă toate motivele ce conduceau la o soluție de achitare, soluție ce a fost dispusă în primă instanță, Adrian Mititelu trebuia să beneficieze de încetarea procesului penal întrucât a survenit prescripția răspunderii penale. Acest fapt nu s-a întâmplat, întrucât, instanța a aplicat prevederile art 155 alin 1 cod Penal, norma ce a fost astăzi declarată neconstituțională urmare admiterii excepției de neconstitutionalitate invocate de Adrian Mititelu în dosarul solutionat cu condamnarea sa.

Efectul deciziei de azi este că încetează de îndata executarea pedepsei și într-un termen foarte scurt Adrian Mititelu va fi eliberat. Împreună vom fi mai puternici!”, a scris Adrian Mititelu Jr pe contul său de Facebook.

La începutul anului 2021, Mititelu a mai primit o lovitură. A fost condamnat într-un alt dosar de evaziune fiscală, la pedeapsa de cinci ani de închisoare cu executare.

„E o decizie care nu are nicio legătură cu aplicarea actului de justiție, este o condamnare făcută de mafia din justiție, deranjată de ce am făcut în acești ani. Am făcut fel și fel de plângeri, acum am fost executat. Este o execuție ordinară, fără nicio acoperire legală. 

Este vorba despre jucătorul Costea Mihai Alexandru, care a ajuns la Steaua în baza excluderii echipei Universitatea Craiova și nu în baza acelui act de transfer, care nu s-a mai finalizat. Toți cei 39 de jucători au fost luați prin actul de excludere, niciunul nu a plecat printr-un transfer”, a spus Mititelu, în 2020, după condamnare, la Digi Sport.

Știre în curs de actualizare

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!