Flavius Stoican a plecat de la Dinamo! Cine vine antrenor la "câini"

Dinamo a făcut o nouă schimbare la nivelul băncii tehnice, chiar înaintea play-out-ului. Echipa a ajuns la al cincilea antrenor al sezonului, după Dario Bonetti, Sorin Colceag, Mircea Rednic și Flavius Stoican.

Flavius Stoican a părăsit echipa în această dimineață, a anunțat Mihai Mironică, moderatorul emisiunii Ora Exactă în Sport de la Pro X.

Dusan Uhrin Jr. urmează să revină la echipă, potrivit playsport.ro, pentru a pregăti clubul pentru play-out. Astfel, Dinamo ajunge la al cincilea antrenor al sezonului, după ce pe banca echipei au mai stat Dario Bonetti, Sorin Colceag și Mircea Rednic.

Bilanțul lui Flavius Stoican pe banca lui Dinamo

Antrenorul de 45 de ani a fost adus pe 22 decembrie la echipă, antrenând în opt partide.

Cu Stoican, echipa a obținut o medie de 0.63 puncte pe meci, având o victorie, 2 egaluri și 5 înfrângeri în acest interval, cu 8 goluri marcate și 19 goluri primite.

Gaz Metan Mediaș este singura echipă în fața căreia ”câinii” s-au impus în mandatul lui Stoican.

Dusan Uhrin Jr., la al treilea mandat la Dinamo

Uhrin Jr. revine astfel în ”Ștefan cel Mare”, acolo unde a mai antrenat în două rânduri, în 2019-2020 și în 2021. A plecat de la Dinamo în iulie 2021, din cauza problemelor financiare de la club.

În afară de gruparea ”câinilor”, antrenorul ceh a mai antrenat în Liga 1 pe Poli Timișoara (2007-2008 și 2010-2011), CFR Cluj (2009) și Gaz Metan Mediaș (2020).

Greu pentru Dinamo să evite barajul de menținere în Liga 1

Aflată în prezent pe locul 14, Dinamo trebuie să recupereze cel puțin 8 puncte față de FCU Craiova, locul 12, primul de deasupra locurilor de baraj, dacă vrea să se salveze direct.

În caz contrar, echipa va trebui să treacă printr-un baraj pentru a continua în Liga 1, având în vedere că Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș au probleme financiare uriașe și sunt aproape sigur retrogradate.

Clasamentul din play-out

7. (playoff Conference League) FC Botoșani - 23 de puncte

8. (playoff Conference League) UTA Arad - 20 de puncte

9. Rapid - 20 de puncte

10. Sepsi - 20 de puncte (rotunjire*)

11. Chindia - 18 puncte (rotunjire*)

12. U Craiova 1948 - 17 puncte (rotunjire*)

13. (baraj) CS Mioveni - 15 puncte (rotunjire*)

14. (baraj)  Dinamo - 9 puncte (rotunjire*)

15. (retrogradabil) Academica Clinceni - 7 puncte

16. (retrogradabil) Gaz Metan - 5 puncte

*în caz de egalitate de puncte între două echipe, cel care a beneficiat de rotunjire este considerat inferior celui ce nu a beneficiat de rotunjire, următoarele metode de departajare fiind meciurile directe, respectiv golaverajul.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!