Budescu, avertizat de un fost mare internațional român: „Trebuie să se potolească! Astea sunt copilării”
Budescu poate pleca de la FCSB în iarna aceasta.
Constantin Budescu (32 ani) nu mai este titular incontestabil la FCSB, cum s-a întâmplat în primul mandat la echipa roș-albastră. Atât Edi Iordănescu, cât și Toni Petrea au preferat să mizeze pe mijlocașul ofensiv în repriza a doua.
Budescu a fost și „mărul discordiei” în conflictul dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu. Patronul FCSB-ului a cerut ca jucătorul să fie schimbat în minutul 30 pentru că mijlocașul abuza de pasele cu exteriorul. Iar acest lucru a fost semnalat și de Ioan Andone. Fostul internațional român îi reproșează și el lui Budescu modul în care iși servește coechipierii.
„E greu de lucrat cu el. Când trebuie să dea cu latul el, dă exterior. Şi el trebuie să se potolească, astea sunt copilării. Când trebuie să dai cu latul, îi dai exterior colegului tău să se urce mingea pe el.
Când trebuie să dai exterior la pasă de gol, dă! Te surprinde orice pasă cu exteriorul, că doar am fost fundaş. Îl vedeam pe nea Gicu Dobrin cum dădea. Nea Gicu Dobrin dădea cu exteriorul, da, dar Budescu e mic copil”, a declarat Andone la Telekom Sport.
În acest sezon, în 8 meciuri în campionat și Cupa României, Constantin Budescu a oferit o pasă decisivă și a marcat un gol.
Budescu și Keșeru, out de la FCSB în iarnă?
Deși ar vrea să scape cât mai rapid de „Budi” și Keșeru, Gigi Becali nu i-a forțat pe cei doi fotbaliști din compartimentul ofensiv să plece, însă i-a anunțat că-și pot căuta echipă în perioada de mercato din iarnă dacă doresc.
Dumitru Dragomir îl laudă pe Gigi Becali pentru această decizie și spune că patronul FCSB a știut să ia întotdeauna cele mai bune decizii pentru clubul său.
„Dacă Gigi Becali dorește să facă ceva, nu îl întoarce nimeni. El are o politică foarte bună, asta cu tinerii, e cea mai bună politică din țară.
Toți au pierdut bani, în afară de Becali. Budescu este fotbalist, băi frate, dar nu poți să-i spui lui Becali ce să facă”, a spus Dumitru Dragomir la PRO X, în cadrul emisiunii „Ora exactă în sport”.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News