Budescu rămâne în Liga 1! Clubul care l-ar fi convins să continue în România: „Nu a avut pretenții mari!”
Un club din Liga 1 așteaptă răspunsul lui Constantin Budescu.
Constantin Budescu (32 ani) s-a despărțit în această iarnă de FCSB, după doar 4 luni de când a revenit la clubul roș-albastru. Mijlocașul ofensiv a intrat în dizgrațiile lui Gigi Becali, iar omul de afaceri i-a reziliatul contractul, în al doilea mandat la FCSB încasând 250.000 de euro.
Cu toate că Vivi Răchită a declarat la Ora Exactă în Sport, la PRO X, că Budescu este hotărât să plece în străinătate, fiind ademenit cu un salariu mai bun, gsp afirmă că Sepsi OSK este în negocieri avansate cu fostul jucător al FCSB-ului. Covăsnenii i-au propus un contract avantajos, valabil până în vară, cu posibilitatea de prelungire a angajamentului, interesul fiind confirmat de Laszlo Dioszegi.
„Noi suntem în discuție cu el, sperăm ca mâine sau poimâine să vină la noi. Am vorbit cu Bergodi, i-am spus că sunt șanse să-l aducem pe Budescu. O să se înțeleagă bine cu el.
Nu a avut pretenții mari. La noi salariul maxim este de 10.000 de euro, dar cred că până în vară este bine. Dacă va prelungi în vară, vom mai discuta”, a declarat Laszlo Dioszegi la DigiSport.
În acest sezon de Liga 1, Constantin Budescu a fost utilizat doar în 10 meciuri de către Edi Iodănescu și Toni Petrea, în care a reușit să marcheze un singur gol, cu Chindia Târgoviște, și să ofere o pasă decisivă, cu FC Botoșani.
Clasamentul Ligii 1
De-a lungul carierei, mijlocașul de creație a mai evoluat pentru Petrolul Ploiești, Astra Giurgiu, Dalian Professional, FCSB, Al-Shabab și Damac. De asemenea, Budescu a adunat și 17 prezențe pentru echipa națională, în care a înscris de 5 ori.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News