Budescu și Grameni, rezerve. Cum arată formula de start stabilită de Hagi pentru înfruntarea cu Botoșani
FC Botoşani – Farul Constanța, meci din etapa a 30-a, e LIVE BLOG pe www.sport.ro.
Gică Hagi nu concepe să nu ia cele trei puncte în partida de azi de la Botoșani. 'Regele' nu se poate baza pe căpitanul Ionuț Larie, accidentat, iar mijlocașii de creație, Constantin Budescu și Dina Grameni au fost lăsați pe banca de rezerve.
Hagi mizează pe un atac excelent, cu Rivaldinho și Louis Munteanu. De partea cealaltă, Bogdan Andone vrea să o încurce pe Farul a mai lua trei puncte esențiale în cursa de anduranță pentru salvarea de la retrogradare.
FC Botoșani - Farul | Echipele de start
FC Botoșani: Ducan - Benzar, Miron, Celea, Țigănașu - G. David, Dican, I. Filip - E. Florescu, Enzo Lopez, Kaprof
Rezerve: Kukic, Șeroni, Petro, Gligor, G. Dragomir, Mouaddib, Caputa, Ofosu, L. Fulop, Margiotta. Antrenor: Bogdan Andone
Farul: Buzbuchi - Dussaut, M. Popescu, Boli, Kiki - Vână, Nedelcu, R. Deaconu - Grigoryan, Munteanu, Rivaldinho
Rezerve: Mușat, Cr. Ganea, I. Cojocaru, Casap, Andronache, Dănuleasă, Grosu, Gustavo Marins, Queiros, Grameni, Budescu, Răfăilă. Antrenor: Gheorghe Hagi
Două victorii, două remize şi patru înfrângeri este palmaresul înregistrat de botoşăneni în cele opt meciuri din 2024. Dobrogenii au câştigat şase dintre cele 14 deplasări din ediţia curentă, iar alte două partide le-au terminat la egalitate.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 21 de ori, de şase ori s-au impus moldovenii, de nouă ori au câştigat dobrogenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul succes din contul gazdelor din această rundă s-a înregistrat pe 4 aprilie 2021, FC Botoşani - Viitorul 1-0.
Cea mai mare diferenţă de scor: 4 decembrie 2022, Farul Constanţa - FC Botoşani 8-0, scor care a consemnat cea mai clară victorie reuşită de constănţeni în SuperLiga României, dar şi cea mai severă înfrângere suferită de formaţia moldavă pe prima scenă.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News