Calvarul lui Andrei Vlad continuă. După Gigi Becali, suporterii lui FCSB fac și ei un anunț

Calvarul lui Andrei Vlad continuă. După Gigi Becali, suporterii lui FCSB fac și ei un anunț Superliga

Andrei Vlad (22 de ani) a gafat din nou în poarta lui FCSB și a fost cel mai criticat jucător al vicecampioanei după partida cu FC Argeș, scor 0-1.

În minutul 16 al partidei de la Pitești, Vlad a pasat greșit în propriul careu, direct la Cristi Tănase. Mijlocașul i-a pasat lui George Ganea, care a înscris cu poarta goală unicul gol al meciului.

Gheorghe Mustață: "Îl vom înjura tot meciul pe Andrei Vlad"

Gigi Becali a anunțat că Andrei Vlad nu va mai apărea în poarta lui FCSB, având în vedere greșelile repetate, iar Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a avut și el o reacție dură în urma gafei portarului.

Suporterii lui FCSB și l-ar dori între buturi pe Ștefan Târnovanu, cel care l-a înlocuit pe Andrei Vlad la Pitești și a avut evoluții apreciate în puținele partide în care a prins minute.

"O bătaie de joc din partea tuturor la adresa suporterilor! Ce poate fi asta? Dacă eu îi spun lui Gigi de două luni de zile, când am avut o discuție, că am pierdut patru campionate pe mâna lui Vlad și de abia acuma și-a dat seama… asta este! Mă mir că a luat poziția asta.

Târnovanu te-a scos la meciul cu Sepsi, când trebuia să iei bătaie. Copilul ți-a adus un punct, singur. Ce, ieri a avut evoluții slabe? A ieșit când a trebuit. Se vede clar că are atitudine de portar. Important este să fie serios și concentrat la meci. Pentru că, dacă te uiți, toate meciurile le-am pierdut pe mâna portarilor. Ultimele patru campionate le-am pierdut numai din cauza portarului! La fel și în cupele europene. Mă bucură faptul că acum Gigi și-a dat seama. Și ne-am mai bucura, dacă nu s-ar mai băga la echipă.

Am discutat cu el. Am îngropat securea, dar uite că a dezgropat-o el iar, prin ceea ce a făcut acolo. Oamenii nu mai vor să-l vadă în poartă. Dacă-l mai văd în poartă… eu nu l-aș sfătui, pentru că îl vom înjura tot meciul și e păcat. E un copil care a greșit iar. Trebuie să se concentreze, ca pe viitor să știe ce are de făcut. Dar oamenii îl vor contesta foarte dur", a spus Gheorghe Mustață, pentru Fanatik.

Andrei Vlad a apărat poarta lui FCSB în 29 de meciuri și a încasat tot atâtea goluri. 

Patronul Gigi Becali a anunțat că a discutat cu finanțatorul Universității Craiova, Mihai Rotaru, chiar în timpul meciului cu FC Argeș despre cedarea portarului la echipa olteană, însă omologul din Bănie nu ar fi interesat de o astfel de mutare.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!