Când ar putea afla cei de la Hermannstadt verdictul de la TAS: "Dacă nu eram încrezători, stingeam lumina"
FC Hermannstadt a fost depunctată de Federația Română de Fotbal, iar asta a afectat serios poziția din clasament.
FC Hermannstadt a fost depunctată din cauza problemelor financiare care au existat până de curând la club, înainte de noul plan de reorganziare. Cu 9 puncte a fost depunctată echipa pregătită de Marius Măldărășanu, care a căzut astfel pe locul al nouălea în clasamentul Superligii.
Decizia depunctării, atacată la TAS
Unul dintre acționerii de la Hermannstadt a dezvăluit că speră ca Tribunalul de Arbitraj Sportiv să întoarcă decizia în favoarea sibienilor, un verdict fiind așteptat până la începutul lunii februarie.
"Am depus, astăzi, la TAS, actele, să ne apărăm. Am făcut recurs și vedem ce va fi. Până pe 5 februarie, cel târziu, ar trebui să se dea decizia.
Suntem încrezători. Noi am mai trecut prin chestii de genul acesta cu licențierea, acum doi ani, când, tot așa, n-am luat-o și, până la urmă, am luat-o. N-avem ce face.
Din data de 23 septembrie 2022, masa credală a votat un nou plan. Noi n-am primit, de la tribunal, avizarea pe el, decât pe 15 decembrie. Noi trebuia să depunem până pe 30 noiembrie actul de la tribunal.
Noi nu putem să depunem actul, dacă tribunalul nu ni-l dă. El era votat, era totul ok, dar s-a confirmat pe 15 decembrie.
La masa credală, erau datorii de șase milioane de euro, dintre care noi, asociații, aveam cinci milioane și un milion era împărțit între finanțe și doi-trei jucători, aveam niște sume mici pe acolo. Deci, noi am pierdut. Ăia cinci milioane s-au dus.
Noi suntem încrezători că vom primi punctele înapoi. Țineți cont de faptul că astăzi am plătit salariile și primele către jucători. Băieții sunt cu banii la zi. Dacă nu eram încrezători, stingeam lumina.
Băieții nu au fost afectați de această depunctare, deoarece am avut o discuție cu ei înainte să apară știrea în ziar. Le-am explicat și totul e ok.
E mai ok să afle de la noi, decât din presă. Am vorbit cu antrenorul, cu jucătorii, cu toată lumea", a declarat Claudiu Rotar, conform AS.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News