Cand pot reveni fanii pe stadioane?! Eduard Novak a facut ANUNTUL! "Din partea mea ar putea sa se intoarca suporterii si maine!"

Cand pot reveni fanii pe stadioane?! Eduard Novak a facut ANUNTUL! Din partea mea ar putea sa se intoarca suporterii si maine! Superliga

Ministrul Tineretului si Sportului, Eduard Novak, a facut dezvaluiri despre posibilitatea revenirii fanilor pe stadioanele din tara noastra. 

El a declarat luni, la Sala Polivalenta din Bucuresti, ca redeschiderea stadioanelor pentru suporteri va fi posibila doar intr-un anumit procent din capacitatea arenelor si asta peste doua, trei luni. Autoritatile vor lua in calcul si deciziile altor state in aceasta privinta. 

"Presiunea este din ce in ce mai mare. Din partea mea ar putea sa se intoarca suporterii si maine. Daca vedem insa exemplele de afara, nu este inca deschis nimic si cumva trebuie sa ne raportam la ce se intampla afara. Haideti sa o luam pas cu pas.

Prima oara ne zbatem sa trecem de la testele PCR la antigen, ca sa usuram putin bugetele structurilor sportive si federatiilor, si mai incolo, peste doua-trei luni, sa vedem cum va evolua pandemia, poate reusim intr-un procent sa readucem spectatorii inapoi. Cunoasteti foarte bine cum este fotbalul.

La teatre nu o sa se stranga niciodata spectatorii in primul rand si sa tipe la actori. La fotbal este putin diferit si cred ca oamenii care lucreaza si analizeaza astfel de comportamente stiu foarte bine de ce au luat aceasta decizie.

Daca noi am fi ultima tara din Europa care nu ar avea deschis, as intelege, dar trebuie sa vedem ce se intampla si in Europa si sa ne raportam la ce se intampla acolo", a declarat Novak.

Eduard Novak a mai spus ca ca este multumit de bugetul ministerului din acest an si a afirmat ca va fi impartit federatiilor in functie de performanta. De asemenea, tot pe baza performantelor obtinute la diferite discipline sportive, vor fi amenajate si sali de sport. 

"Avem un buget foarte bun pe executie anul acesta. Am dezvoltat niste criterii de impartire a bugetelor federatiei si sunt sase criterii foarte solide, de performanta, costul federatiei, pe care nimeni nu poate sa le conteste si efectiv fiecare federatie imi doresc ca de anul acesta sa intre intr-un echilibru. Fiecare sport sa simta care este locul lui si daca doreste sa aiba un buget mai mare, sa lucrez profesionist.

In ceea ce priveste salile, va fi un proiect national in care se va stabili care sunt sporturile prioritare si acolo trebuie sa investim efectiv in infrastructura. Pentru ca este foarte important ca toata infrastructura pe care o vom construi sa aiba un obiectiv. Nu imi doresc sa construim sali sportive care sa nu aiba sustenabilitate", a mai spus Novak, potrivit Agerpres.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!