"Când va juca un fotbalist de la tine la Real Madrid sau Barcelona?". Răspunsul lui Gică Hagi
Gică Hagi a promovat o mulțime de jucători tineri în Liga 1, iar ulterior a încasat sume importante în urma vânzării câtorva dintre ei la rivalele din campionat sau la alte formații din Europa.
Totuși, niciunul dintre fotbaliștii crescuți în Academia Hagi nu a făcut pasul până acum la un colos al Europei. Întrebat "când va juca un fotbalist de la tine la Real Madrid sau Barcelona?", "Regele" nu a putut oferi un răspuns concret.
Gică Hagi: "Cred că într-o bună zi voi avea un jucător la Real Madrid sau Barcelona"
Chiar și așa, managerul tehnic de la Farul Constanța crede că momentul respectiv va veni mai devreme sau mai târziu.
"Eu n-am cum să văd acest lucru, dar trăiesc cu acest gând. Îmi doresc acest gând și sper ca într-o bună zi se va împlini. E cea mai inteligentă întrebare care mi s-a pus. Cred că într-o bună zi se va întâmpla și asta, ca un jucător format în Academia Hagi să joace acolo.
Nu pot să dau un orizont de timp. N-am cum să prevăd lucrurile astea. Variabila e prea mare ca să pot să dau un răspuns concret", a spus Gică Hagi, la Digisport.
TOP 10 jucători vânduți de FC Viitorul / Farul:
- 1. Răzvan Marin - 4,8 milioane de euro, la Standard Liege
- 2. Ianis Hagi - 4,7 milioane de euro, la Genk
- 3. Florinel Coman - 3 milioane de euro, la FCSB
- 4. Tudor Băluță - 2,9 milioane de euro, la Brighton
- 5. Cristi Manea - 2,5 milioane de euro, la Apollon Limassol
- 6. Alexandru Cicâldău - 2,3 milioane de euro, la Universitatea Craiova
- 7. Dragoș Nedelcu - 2,1 milioane de euro, la FCSB
- 8. Alexi Pitu - 2 milione de euro, la Bordeaux
- 9. Ianis Hagi - 2 milioane de euro, la Fiorentina
- 10. Denis Drăguș - 1,8 milioane de euro, la Standard Liege
VIDEO Interviu cu Gică Hagi (5.02.2023)
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News