Căpitan de cursă lungă
Superliga
Privește peste albastrul imens al mării și își spune că vrea să devină fotbalist. Cu acte.
Își scrijelește orice detaliu în minte la pregătire. De la antrenori precum Ștefan Petcu, Constantin Mareș, Sevastian Iovănescu. Pe teren în miniatură sau pe teren normal. De la unii tehnicieni primește un surâs înțelegător, de la alții câte un zâmbet chinuit. Sunt zilele firești ale oricărui puști constănțean în căutarea magiei pentru a deveni fotbalist.
Ionuț Larie, căpitan de cursă lungă
Tânărul Larie joacă la mijlocul terenului. Se mai întoarce uneori acasă cu cicatrice pe picioare rămase prietene o viață. Iar alteori arată ca un sac de box de când adversari cu coate ascuțite se arată deranjați de proeminențele osoase ale obrajilor săi. Ștefan și Maria-Tamara, părinții, îl lasă să-și continue călătoria spre visul său. Cu amintirile ce-l însoțesc pas cu pas.
 (1).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=7089%2C5296%2C0%2C0&w=190)
Puștiul constănțean are chef să bată terenurile. Îi trecuse prin cap să devină comandant de navă prin clasa a doua. A rămas doar căpitan de cursă lungă în fotbal. Ultimii ani de juniorat îi face la Midia Năvodari. Se întoarce la Farul, dar pe la 23 de ani debandada de la club îl împinge să plece. "Nu ne primisem banii de câteva luni. Antrenorii ne ziceau dacă vrem să facem antrenament, să facem. Dacă nu, nu", îi povestea reporterului căpitanul de cursă lungă, în urmă cu câțiva ani.
Marea, extrem de furioasă, nu-i mai conferă liniște. Tânărului mijlocaș i se ciocnesc în minte tot felul de gânduri. Începe să nu mai trăiască fiecare minut din fotbal cu frenezie. Imaginile carierei i se derulează cu încetinitorul, ca la un cinema. Îl bate chiar gândul retragerii. Să se oprească oare? Oscilează.
Inima îi bubuie în piept și mai tare. Și mai tare! Nici nu-și mai dă seama că un pescăruș flămând îi înhață napolitana cu tot cu ambalaj. E cu gândul peste mări și țări. "Ce va fi oare?", se întreabă.
Ionuț Larie, la 23 de ani
La 23 de ani, un antrenor îl cheamă la Viitorul. Se arată impresionat. Antrenorul îl transformă din mijlocaș defensiv în fundaș central. E scos din zona lui confort. Dă din cap încurcat. Ascultă. Ascultă și învață. Simte că-și poate relansa cariera. Începe să privească fotbalul cu alți ochi. Marea și Viitorul încep să i se înfățișeze din nou cu claritate.
Și prinde curaj. Pe repede-înainte poartă banderola la Viitorul, ajunge căpitan la CFR și urmărește cu aceeași atenție plasamentul lui Sergio Ramos, precizia paselor lui Xabi Alonso. Determinarea îi rămâne un atu. Chiar și în momentele când se ia la întrecere cu autobuzul 104, prin București, între Magazinul Unirea și Piața Alba Iulia. Se menține în formă chiar și când nu are antrenament. Nici nu-l interesează ce zic trecătorii.
Ba chiar aleargă prin Constanța, acasă, alături de Shiro, câinele său din rasa Akita Inu, câine pe care japonezii îl consideră drept unul dintre cei mai loiali companioni. Ionuț știe că loialitatea e una dintre valorile morale esențiale și ale unui sportiv. Și o arată pe teren. De la sacrificiul din defensivă aratăt la urcările în atac și penalty-urile executate cu precizie.
Ionuț Larie, căpitan-campion cu Farul la 37 de ani
Marea oală a fotbalului îl readuce după etape FCSB, Tobol Kostanay și Mediaș tot la Constanța. La Farul. Cu textila pe braț. Dă siguranță defensivei, e constant. E tipul fotbalistului serios, pe care antrenorul se poate baza. Ba chiar Gică Popescu îl propune, la un moment dat, la națională. Niciodată nu i-a bătut la ușă vreo convocare. "Așa a fost să fie", îi mai spunea reporterului, în trecut.
Ionuț e punctul fix din echipă. La 37 de ani, omul cu o contribuție esențială la titlul Farului. Își îndeplinește un alt vis al zilelor din anii 90 și e mândru că nu l-a dezamăgit vreodată pe antrenorul care-i schimbase cursul carierei și îl chemase la 23 de ani la Ovidiu.
Același antrenor care în urmă cu trei zile a luat titlul cu Farul.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News
 (1).jpg?fm=jpg&q=80&fit=max&crop=2000%2C1494%2C0%2C0&w=190)
 (9).webp)
.webp)
