Căpitanul Craiovei a spus lucrurilor pe nume după remiza de la Cluj: "O fază banală"
Universitatea Cluj şi Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scpr 1-1, pe Cluj Arena, într-un meci din etapa a zecea a Superligii.
Liderul a deschis scorul prin Mamadou Thiam (38), cu o lovitură de cap, la cornerul executat de Dan Nistor. Craiovenii, care au făcut o primă repriză slabă, dar care au jucat mult mai bine după pauză, au egalat prin Takuto Oshima (68), cu un şut deviat de Gabriel Simion.
Reacția lui Nicușor Bancu după remiza de la Cluj
Fundașul a vorbit despre meciul cu liderul din campionat, dar și despre ce lipsește echipei pentru a obține mai multe puncte, pentru a rămâne în cursa pentru titlu.
"Este bine că nu am pierdut, era îngrozitor. Am întâlnit liderul campionatului. Nu sunt mulțumit cu acest egal, speram la o victorie. Dar rezultatul e echitabil la ce s-a întâmplat pe teren. Iar ne-am trezit prea târziu, am început să jucăm din a doua repriză.
Am intrat puțin timorați se pare. De aceea și jocul puțin mai slab. La pauză am vorbit, știam că nu mai aveam nimic de pierdut. Nicio echipă nu mai pleacă favorită, este un campionat nebun.
Iar am primit gol din fază fixă, un lucru negativ pentru noi. Am vorbit să nu mai pățim asta, apărarea câștigă campionatul. O fază fixă, banală. Sper să ne revenim cât mai repede", a declarat căpitanul oltenilor, după meci.
În etapa următoare, U Cluj se va deplasa la Iași pentru meciul cu Politehnica, iar Universitatea Craiova va primi vizita celor de la Unirea Slobozia.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News