Laurențiu Lică, fost fotbalist la Dinamo, Gloria Bistrița sau Rocar București, a fost invitatul lui Andru Nenciu la Poveștile Sport.ro, emisiune transmisă în fiecare săptămână de VOYO și Sport.ro.
Lică a făcut parte din generația lansată de Ionuț Chirilă la Dinamo, echipă din care au mai făcut parte Florentin Petre, Cătălin Hîldan, Cezar Dinu, Mihai Tararache, Ionuț Voicu sau Cristian Câmpeanu, trupa care domina fotbalul juvenil din România la începutul anilor '90.
”Meritul cel mai mare îl au cei din conducere”, este de părere Laurențiu Lică
Întrebat care sunt explicațiile succesului lui Dinamo de acum - locul 3 în Superligă, la un punct de liderul U Cluj la finalul anului 2024, fostul fotbalist a detaliat la Poveștile Sport.ro:
”Cred că meritul cel mai mare îl au cei din conducere. Din ce am urmărit, și urmăresc, sunt profi!
Cei din conducerea lui Dinamo sunt profesioniști, se afișează foarte puțin, după ce anul trecut au fost la retrogradare puteau să-l schimbe pe Kopic, dar au crezut în continuare în el, au văzut mai multe calități ale antrenorului și i-au dat mână liberă în continuare.
Dovada o vedem acum! Eu i-aș da titlul de antrenorului anului, indiferent de ce se întâmplă de acum înainte”.