Cât l-ar fi costat pe Gigi Becali transferul lui Chipciu la FCSB: ”Să rămână acolo”
Alex Chipciu ar fi putut ajunge la campioana României în perioada de mercato din vară, doar că transferul jucătorului nu s-a concretizat în cele din urmă.
FCSB a câștigat ediția 2023/24 a Superligii României încă din etapa cu numărul șapte a play-off-ului. După o absență de nouă ani, roș-albaștrii și-au trecut în cabina de trofee primul titlu din formatul play-off/play-out al Superligii.
Cât l-ar fi costat pe Gigi Becali transferul lui Chipciu la FCSB: ”Să rămână acolo”
Conform Fanatik, Gigi Becali ar fi putut să-l aducă pe Alex Chipciu la FCSB dacă ar fi achitat 100 de mii de euro celor de la ”U” Cluj, doar că patronul FCSB a refuzat să plătească suma respectivă.
Chipciu va rămâne, așadar, și în următorul sezon la echipa ”șepcilor roșii”, mai ales că președintele Radu Constantea anunța în urmă cu ceva timp șederea jucătorului la Cluj.
”Să rămână acolo (n.r. i s-a spus de refuzul lui Alex Chipciu). Nu de fotbal îl iau pe Chipciu. Ci de vestiar”, le-a comunicat Gigi Becali reprezentanților mass-media aflați la reședința sa din Aleea Alexandru.
Despre Alex Chipciu
Alex Chipciu a mai fost legitimat de-a lungul carierei sale fotbalistice la echipe precum FC Brașov, FOrex Brașov, CF Brăila, FCSB, CFR Cluj și ”U” Cluj.
Cele mai multe apariții le-a bifat la FCSB, 169, unde a reușit să-și treacă în cont 34 de goluri și să paseze decisiv în 38 de situații, în aproape 13.500 de minute petrecute în echipamentul formației din Berceni.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News