Cât trebuie să plătească Rapid pentru transferul cerut de Marius Șumudică
Marius Șumudică și-a împlinit visul și a devenit antrenorul Rapidului, după ce Dan Șucu l-a dat afară pe Neil Lennon, nemulțumit de parcursul echipei în debutul acestui sezon.
Deși susținea anterior că antrenorul nu se pliază pe filosofia clubului pe care îl patronează, Dan Șucu a decis să le facă pe plac fanilor și să îi ofere lui Șumudică un contract valabil până la finalul acestei stagiuni, care se va prelungi automat dacă Rapid se va califica în play-off.
Suma cerută de Universitatea Craiova pentru Andrei Ivan
Antrenorul ar fi făcut deja lista de achiziții pentru conducerea giuleștenilor, iar printre preferințele sale s-ar afla și atacantul celor de la Universitatea Craiova, Andrei Ivan, fotbalistul pe care Costel Gâlcă nu s-ar mai baza la gruparea din Bănie.
Conform Golazo, Mihai Rotaru nu exclude o despărțire de Andrei Ivan, însă nu în orice condiții. Conducătorul oltenilor solicită nu mai puțin de 1,3 milioane de euro în schimbul fotbalistului, o sumă importantă, însă transferul nu pare imposibil în care giuleștenii au încasat 5 milioane de euro după transferul lui Albion Rrahmani la Sparta Praga.
Andrei Ivan, din 2019 la Universitatea Craiova
Cotat la două milioane de euro, Andrei Ivan se află la Universitatea Craiova din anul 2019, atunci când oltenii l-au transferat de la Krasnodar pentru 1,5 milioane de euro.
În 2017, rușii îl cumpărau pe atacant tot de la Universitatea Craiova pentru 3 milioane de euro. Un an mai târziu, Ivan era împrumutat la Rapid Vienna.
În 290 de meciuri în care a jucat pentru Universitatea Craiova, Andrei Ivan a marcat 71 de goluri și a contribuit cu 36 de pase decisive.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News