Cătălin Cîrjan a anunțat obiectivul îndrăzneț al lui Dinamo, după victoria cu Petrolul Ploiești

Catalin Cirjan Dinamo Petrolul Ploiesti Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 22 Iulie 2024, 08:21
Data actualizarii: Luni 22 Iulie 2024, 08:22

Dinamo a obţinut prima sa victorie din acest sezon al Superligii, 4-1 cu Petrolul Ploieşti, pe teren propriu, în etapa a doua.

Dinamo a deschis scorul prin Hakim Abdallah (12), găsit liber de Astrit Selmani. Cătălin Cîrjan (41) a majorat avantajul gazdelor, cu un şut din întoarcere, dintre patru petrolişti, iar Selmani (61) a punctat din centrarea lui Gheorghi Milanov.

Petrolul a redus din diferenţă prin Valentin Ţicu (82), cu şut din unghi, după o pasă de la Sergiu Hanca. La faza imediat următoare, Dinamo a obţinut un penalty, la faultul lui Tidiane Keita la Dennis Politic, iar căpitanul gazdelor a transformat lovitura de pedeapsă (86).

Reacția lui Cătălin Cîrjan după succesul cu Petrolul Ploiești

Mijlocașul formației din Ștefan cel Mare este de părere că echipa are șanse să se lupte pentru calificarea în play-off dacă vor continua să joace la fel de bine.

"Suntem bucuroși, o victorie muncită, terenul a fost greu. Am muncit toți ca o echipă. Foarte multe persoane au spus că ne batem iar la retrogradare. În seara asta am demonstrat că avem valoare și că ne putem bate la play-off.

Eu mă simt bine, am meciuri în picioare. Trebuie să joc, anul trecut (n.r. la Rapid) nu am făcut-o. Când vrea Dumnezeu, intră (n.r. golul) oricum.

A fost dificil anul trecut. Ne-am pregătit foarte bine acum. Cei tineri suntem ambițioși. A fost un an foarte greu pentru mine. M-am antrenat si separat. Acum sunt bucuros că pot să îmi arăt valoarea.

La Cluj am pierdut pe final. Avem o echipă foarte bună și avem încredere mare în noi. Asta e cheia succesului, să fim aproape de suporteri.

Eu cred că avem un lot foarte bun. Putem să ne batem pentru play-off. Ne dorim să ne batem pentru primele locuri", a declarat Cătălin Cîrjan.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!