Cătălin Cîrjan a fost unul dintre cei mai buni jucători ai oaspeților în partida cu formația lui Gheorghe Hagi. Fostul jucător de la Arsenal a marcat în prima repriză un gol spectaculos, dar a mai avut oportunități de a înscrie.
La finalul egalului de la Ovidiu, Cîrjan a dezvăluit că are probleme medicale și va face un control medical amănunțit.
Cătălin Cîrjan a marcat cu Farul, apoi a făcut un anunț îngrijorător
"Sunt bucuros că am marcat din nou, am mai avut faze bune de a înscrie, dar îmi pare rău că n-am mai putut marca. Așa e la fotbal!
Am avut o problemă musculară acum, voi merge să fac investigații, sper să fiu bine. Toți jucătorii ne dorim să facem parte la asemenea derby-uri (n.r. - referitor la partida din runda următoare, contra campioanei FCSB)", a declarat la final Cătălin Cîrjan.
Dinamo a deschis scorul rapid Cătălin Cîrjan (4), la capătul unei acţiuni personale. Farul a ratat mai multe ocazii de gol înainte de a egala prin armeanul Narek Grigorian (71), după ce Cristian Costin a sărit pe sub o minge.
Grigorian (45) a şutat de la 11 metri, dar portarul Adnan Golubovic a respins de sub transversală. Slovenul s-a remarcat şi la lovitura de cap a lui Rivaldinho (45+3). Andrei Ciobanu a nimerit bara (59) cu un şut din marginea careului, iar Golubovic a plonjat salvator la şutul lui Dragoş Nedelcu de la circa 25 de metri (84).
Farul - Dinamo 1-1
FARUL: Buzbuchi – Sîrbu (B. Ţîru 68), M. Bălaşa, Gustavo Marins, C. Ganea – Radaslavescu (Al. Stoian 67), Dican (Doicaru 77), Vînă (D. Nedelcu 67) – Rivaldinho (A. Ciobanu 57), Alibec, N. Grigoryan. ANTRENOR: Gheorghe Hagi
DINAMO: Golubovic - Sivis, Patriche, Licsandru, C. Costin – P. Olsen, Gnahore, C. Cîrjan (I. Mărginean 72) – Milanov (A. Soro 79), Politic (Rotund 79), A. Bani (P. Neagu 63). ANTRENOR: Zeljko Kopic
Cartonaşe galbene: Alibec 73 / Patriche 37, Golubovic 87, Sivis 90+2
Arbitri: Adrian Cojocaru - Marius Badea, Adrian Vornicu
Arbitri VAR: Florin Andrei - Florian Vişan