Fotbalistul a venit liber de contract de la juniorii lui Arsenal. În stagiunea precedentă, Cîrjan a fost împrumutat la Rapid, unde nu s-a remarcat. La Dinamo însă a renăscut.

Cătălin Cîrjan a renăscut la Dinamo: ”Asta e cheia”

Andrei Nicolescu, administratorul special al echipei din Ștefan cel Mare, susține că unitatea grupului l-au făcut pe Cîrjan să se simtă bine la Dinamo și să bifeze evoluții consistente.

Fotbalistul și-a trecut în cont până acum 17 apariții în SuperLiga României, unde a marcat de patru ori și a pasat decisiv în două situații. Cîrjan a bifat și două apariții în Cupa României, unde a înscris o singură dată.

”Cătălin Cîrjan este. Am încercat să tratăm toți jucătorii foarte aproape de noi. Vrem să-i facem să se simtă ca în a doua familie. Apropierea asta foarte personală pe lângă noi, ce face tot staff-ul pentru ei sunt factori importanți.

Cred că aceasta este cheia. Sunt foarte importanți pentru dezvoltarea lor. Îi va ajuta să fie și mai buni. Cătălin va avea parte de evoluții și mai bune”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit digisport.

Dinamo, în campionat

Dinamo se află pe locul 4 în clasamentul SuperLigii României cu 28 de puncte înregistrate după 17 etape desfășurate. ”Câinii” au consemnat până acum șapte victorii, la care s-au adăugat șapte remize și trei eșecuri.

Pentru Dinamo urmează meciul cu Sepsi OSK de sâmbătă, 30 noiembrie, de la ora 20:30. Confruntare va putea fi urmărită și în format LIVE TEXT pe www.sport.ro, cât și pe Facebook Sport.ro.