Cătălin Cîrjan i-a dat pe spate pe oficialii lui Dinamo: ”Nu am putut rata o astfel de oportunitate”

Cătălin Cîrjan i-a dat pe spate pe oficialii lui Dinamo: ”Nu am putut rata o astfel de oportunitate” Superliga

Cătălin Cîrjan a plecat de la Rapid, dar și de la Arsenal, și a semnat un contract pe trei ani cu Dinamo.

Fotbalistul a fost prezentat oficial joi după-amiază de formația din ”Groapă”, care, după spusele administratorului special Andrei Nicolescu, și l-a dorit enorm.

Cătălin Cîrjan i-a dat pe spate pe oficialii lui Dinamo: ”Nu am putut rata o astfel de oportunitate”

Oficialul ”câinilor” a evidențiat că încă de anul trecut, moment în care Cîrjan a semnat cu giuleștenii, a știut că e o mutare extrem de bună efectuată de rivalii din Capitală. Totuși, fotbalistul nu s-a integrat în primul ”11” de la Rapid, iar în cele din urmă a ajuns la Dinamo.

”Nu, a cerut să vorbească cu antrenorul înainte de această alegere. Anul trecut când a fost transferat de acolo la Rapid, am zis că a fost cel mai bun transfer realizat de Rapid. Nu am putut să ratăm o astfel de oportunitate.

Știu și contextul, știu mai multe lucruri. Noi considerăm că aici își poate arăta adevărata valoare. Cu siguranță antrenorul l-a dorit. Atunci când insistă antrenorul pentru un jucător, însemnă că îl consideră o piesă importantă”, a spus Andrei Nicolescu, potrivit DigiSport.

La Rapid, Cîrjan a bifat 19 apariții și a oferit un singur assist, în cele 786 de minute petrecute în echipamentul giuleștenilor. Fotbalistul nu s-a impus însă în primul ”11” al echipei din sezonul 2023/24.

Cătălin Cîrjan a semnat pe trei ani cu un club din SuperLiga și a fost prezentat oficial: ”Bine ai venit”

”Bine ai venit, Cătălin CÎRJAN!

Clubul Dinamo 1948 București este încântat să anunțe contractarea serviciilor jucătorului Cătălin Cîrjan. Mijlocaș central, 21 de ani și crescut de Arsenal Londra, Cătălin va îmbrăca tricoul alb-roșu pentru următoarele trei sezoane.

Născut la București, puștiul a trecut pe la Viitorul Domnești, în 2019 a ajuns la juniorii tunarilor, iar sezonul trecut a evoluat pentru FC Rapid, în 17 meciuri de Superligă și 2 de Cupa României”, se arată în comunicatul emis de Dinamo.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!