Cătălin Itu, promisiune pentru fanii lui Dinamo la conferința de presă: „Acesta este obiectivul meu”
Cătălin Itu (21 de ani) a fost prezentat oficial ca jucător al lui Dinamo, unde a fost împrumutat de CFR Cluj până la finele acestui sezon.
Dacă în ultimii patru ani s-a bătut la titlu cu gruparea din Gruia, acum Itu se va concentra pe un alt obiectiv, și anume salvarea de la retrogradare. Itu țintește mai sus. Vrea să ajungă în play-off, acolo unde Dinamo nu a mai fost de patru ani.
„Am fost puțin surprins la început, am înțeles situația și m-am bucurat de acest lucru. Știu că și cei de la CFR Cluj și-au dorit ca eu să vin la Dinamo, să progresez cât mai mult și să ajut atât CFR-ul, cât și Dinamo, să meargă cât mai bine în Liga 1.
Nu este greu. Ca fotbalist îți dorești întotdeauna de a face performanță. Am venit la Dinamo cu scopul de a ajunge în play-off, acesta este obiectivul meu.
Suntem conștienți că există o oarecare presiune pe noi, ne dorim să ajutăm echipa, să facem suporterii acestei echipe să fie mulțumiți de rezultatele pe care le vom aduce. Tot ceea ce-mi doresc, alături de colegii mei, e să ajungem acolo unde ne propunem”, a spus Cătălin Itu, la conferința de presă.
Iuliu Mureșan i-a prezentat în cadrul unei conferințe de presă pe Cătălin Itu, Plamen Iliev, Mirko Ivanovski și Cătălin Țîră. Pe lângă cei patru, ”câinii” i-au mai adus și pe Cosmin Matei, Gabriel Torje, Constantin Nica și Răzvan Popa.
Dinamo s-a mișcat repede pe piața transferurilor, după ce ”interdicția” a fost ridicată. Noile achiziții ale lui Dinamo pot debuta duminică, în derby-ul cu FCSB.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News