GALERIE FOTO Câți suporteri asistă la meciul dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța
Meciul dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța poate fi urmărit în format LIVE TEXT pe www.sport.ro.
Oltenii au pierdut în ultima etapă în fața celor de la FCSB, scor 2-0, rezultat care a dus la demiterea antrenorului Ivaylo Petev (48 de ani). În plus, bulgarul și-a ratat și celălalt obiectiv, Cupa României, care ar fi asigurat un traseu mai bun pentru Universitatea în cupele europene.
Rezultatele din ultima perioadă nu i-au îndepărtat pe fanii echipei lui Mihai Rotaru. La meciul cu Farul Constanța asistă nu mai puțin de 8,742 de spectatori.
Opt succese, cinci remize şi trei înfrângeri este palmaresul înregistrat de olteni în ediţia curentă pe teren propriu, unul destul de subțire pentru o echipă cu pretenții la titlu.
Costel Gâlcă i-a dat răspunsul lui Mihai Rotaru
Pe lista lui Mihai Rotaru pentru postul de antrenor princiapl la CS Universitatea Craiova sunt nume precum Costel Gâlcă sau Mirel Rădoi, ambii liberi de contract.
Gâlcă, fost campion al României cu FCSB, alături de care a realizat ”tripla” istorică din 2015 (campionat, Cupă și Cupa Ligii) spune că este dispus să negocieze cu omul de afaceri de la Craiova.
„Deocamdată nu am fost căutat, dar aș fi dispus să mă întâlnesc și să vorbim. Am spus-o și în alți ani că mi-aș dori să revin în fotbalul românesc.
E complicat, e o situație complicată, dar în fotbal se poate întâmpla orice. Să fim realiști, principala favorită la titlu este FCSB. Având în vedere și punctele pe care le au în avans și cum arată FCSB în momentul de față.
Eu pot să ascult, e normal ca patronul să aibă niște informații despre echipe, dar să-și impună un jucător... este exclus!”, a spus Gâlcă, în exclusivitate pentru PRO TV și Sport.ro.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News