Caz bizar în Liga 1! Clubul i-a anunțat transferul la o echipă, dar azi a fost prezentat la alta

Caz bizar în Liga 1! Clubul i-a anunțat transferul la o echipă, dar azi a fost prezentat la alta Superliga

Marian Drăghiceanu (24 de ani), fotbalistul celor de la CSM Reșița, s-a transferat în Liga 1, însă nu la Oțelul Galați, ci la Sepsi OSK.

CSM Reșița anunțase că Marian Drăghiceanu va semna cu Oțelul Galați, dar jucătorul a ajuns la Sepsi

Vineri, 14 iunie, divizionara secundă CSM Reșița anunța plecarea lui Marian Drăghiceanu la Oțelul Galați: "Deși și-a prelungit contractul cu clubul nostru, primind o ofertă de la Oțelul Galați, Marian DRĂGHICEANU a beneficiat de acordul clubului pentru un transfer la o echipă din Superligă! Îți mulțumim pentru tot Drăghi și îți dorim mult succes la noua echipă!", transmitea clubul din Valea Domanului, pe Facebook.

Șase zile mai târziu, surpriză. O altă echipă din Liga 1, Sepsi OSK, a anunțat oficial că l-a transferat pe Marian Drăghiceanu.

"Sepsi OSK a perfectat un nou transfer, clubul nostru a ajuns la un acord și cu Marian Drăghiceanu, care ultima oară a jucat la CSM Reșița, dar a mai evoluat în carieră, printre altele, și la FC Rapid. 

Mijlocașul, în vârstă de 24 de ani, a semnat un contract valabil pe doi ani cu clubul nostru, cu opţiune de prelungire. Îi urăm mult succes alături de Sepsi OSK!", a transmis Sepsi.

CSM Reșița și-ar fi dat acordul pentru ca Drăghiceanu să semneze cu Oțelul Galați, însă mijlocașul a preferat în cele din urmă clubul din Covasna. Cristi Bobar, președintele de la Reșița, spune că nu știe motivul pentru care mijlocașul trecut și pe la Rapid s-a răzgândit.

"A plecat la Sepsi până la urmă. Nu știu de ce nu a mai rămas la Oțelul, habar nu am, nu am mai vorbit cu el. Eu îi promisesem că-l las la Liga 1. El s-a dus unde este mai bine și la alt salariu. A stat doi ani la Reșița, și în Liga 3. Mă bucur pentru el", a spus Cristi Bobar, pentru Liga2.ro.

Marian Drăghiceanu, poreclit "Messi din Giulești" în perioada petrecută la Rapid

Drăghiceanu, fotbalist crescut la Ceahlăul Piatra Neamț, a mai jucat la Dunărea Călărași și la Rapid, în ligile inferioare. La Rapid, micuțul mijlocaș era poreclit "Messi din Giulești" și făcea parte din echipa care promova în Liga 1 la finalul sezonului 2020/2021.

După promovare, Drăghiceanu nu a rămas la Rapid, fiind pus pe liber. Mijlocașul a semnat cu CSM Reșița, iar în sezonul recent încheiat din Liga 2 a fost golgheterul competiției, cu 14 reușite, la egalitate cu Bogdan Chipirliu, atacantul de la CSA Steaua.

Drăghiceanu a petrecut două sezoane la CSM Reșița, unul în Liga 3 și altul în Liga 2. În ultima stagiune, echipa sa a terminat pe primul loc în grupa A din play-out.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!