Ce a avut de spus Constantin Budescu, după Farul Constanța - U Cluj 1-1
Farul Constanţa a terminat la egalitate cu Universitatea Cluj, scor 1-1, la Ovidiu, într-un meci din etapa a 13-a a Superligii de fotbal.
Oaspeţii au deschis scorul prin Alexandru Cîmpanu (17), care a profitat de erorile lui Constantin Grameni şi Marian Aioani. Acesta este primul gol marcat pentru U Cluj de Cîmpanu, jucător împrumutat de la Universitatea Craiova.
Campioana a egalat în minutul 66, prin Tudor Băluţă, care a reluat din voleu mingea trimisă de Constantin Budescu.
Farul Constanța nu a reuşit să îşi creeze decât o singură ocazie notabilă, dar Louis Munteanu nu a putut să îl învingă pe portarul Plamen Iliev din trei metri.
Farul Constanța venea după trei victorii consecutive, în timp ce U Cluj e neînvinsă de cinci etape, în care are două victorii şi trei rezultate de egalitate.
Ce a declarat Constantin Budescu după Farul - U Cluj 1-1
"E bine că am obținut și un punct, cu toate că am avut ocaziile mai clare. A fost mai greu să revenim de la 0-1. Important este că am marcat.
N-am jucat foarte bine în această seară, a fost puțin mai dificil decât în partidele trecute. Este meritul lui (n.r. al lui Tudor Băluță) că a venit din linia a doua și a marcat.
Este o luptă destul de grea, ne dorim să ajungem în play-off, este bun și acest punct. Sperăm să câștigăm cu UTA și să obținem cele trei puncte. Tot timpul este presiune, pentru că este un campionat echilibrat", a fost reacția jucătorului, după meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News