Ce a avut de spus Zeljko Kopic după ratările lui Abdallah, în remiza cu Poli Iași
Poli Iaşi a terminat la egalitate cu Dinamo, scor 0-0, vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 29-a a Superligii, penultima a sezonului regulat.
Dinamo a prestat un joc solid şi şi-a creat patru mari ocazii de gol, dintre care trei prin Hakim Abdallah (21, 74, 84), ultima în situaţie de singur cu portarul, şi una prin Astrit Selmani (79).
Dacă ar fi reușit să se impună, Dinamo ar fi părăsit locurile retrogradabile. Poli Iaşi a pierdut un singur meci în ultimele cinci etape, având o victorie şi trei egaluri.
Reacția lui Zeljko Kopic după Poli Iași - Dinamo 0-0
Tehnicianul "câinilor roșii" a vorbit despre remiza din Copou, dar și despre numeroasele ratări ale lui Abdallah.
"Am schimbat doi jucători la pauză, l-am introdus pe Selmani ca să țină de minge sub presingul adversarului. Cred că am fi meritat cele trei puncte. Ne-am creat o mulțime de ocazii. Sunt fericit de modul în care am arătat, de energia depusă. Doar ratările mă nemulțumesc.
E ok un punct, dar în aceste circumstanțe, cu astfel de ocazii, ar fi trebuit să marcăm. Când jucăm ca în repriza secundă nu am cum să fiu nemulțumit.
Cred că trebuie să luăm fiecare meci în parte. Nu ne ajută dacă ne gândim pe termen lung. Trebuie să lucrăm în continuare cât de bine putem la antrenamente. Am avut 3 meciuri grele în ultimele 7 zile. Sunt mândru de prestația echipei.
Nu mă pregătesc pentru play-out, iau fiecare meci în parte", a spus tehnicianul dinamovist, după meci.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News