Ce a avut de zis Dani Coman înainte de plecarea de la Hermannstadt: ”E cel mai important”
Dani Coman (45 de ani) va pleca de la Hermannstadt, echipa la care a activat ca președinte mai bine de un an.
După meciul câștigat de Hermannstadt la Arad cu UTA, scor 3-1, președintele sibienilor a venit la flash-interviu și a vorbit pentru ultima oară în calitate de oficial al echipei sale.
Coman a fost întrebat despre motivul deciziei sale, dar a evitat să ofere un răspuns concret și s-a rezumat să spună că este fericit după tot ce a realizat la Hermannstadt.
Fostul portar și-ar dori să petreacă o perioadă alături de familie, motiv pentru care este de așteptat să revină în fotbal abia din sezonul următor.
Dani Coman, despre plecarea de la Hermannstadt
„Nu, sub nicio formă nu voi reveni, sunt fericit pentru meciul de azi. Nu am decât cuvinte de laudă pentru tot ceea ce am întâlnit la Sibiu, de la patroni la suporteri și la oamenii cu care am lucrat. Sunt mândru de performanțele obținute, sunt mândru că am văzut oamenii fericiți, dar decizia este luată și cred că este mai bine pentru toată lumea.
Nu se pune problema financiară, băieții sunt cu banii la zi. Nu există probleme la Hermannstadt, din contră. Echipa are stabilitate din punct de vedere financiar, cred că las echipa acolo unde merită, unde își doresc oamenii, pentru că s-au făcut eforturi ca această echipă să continue atunci când a retrogradat.
Sunt fericit că am avut realizări la Sibiu pentru că asta e cel mai important, să rămână ceva după tine”, a spus Dani Coman, la flash-interviu.
După ce și-a încheiat cariera de fotbalist, Dani Coman a fost președinte la Astra Giurgiu, acolo unde a activat între 2015 și 2021. De acolo a plecat la Hermannstadt.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News