Ce a declarat Flavius Stoican după ce FC Botoșani a pierdut meciul cu Petrolul Ploiești la ultima fază de joc
Petrolul Ploieşti a învins-o dramatic pe FC Botoşani, cu scorul de 1-0, pe teren propriu, într-un meci din etapa a şasea din play-out.
Unicul gol al partidei a fost reuşit de Constantin Budescu (minutul 90+9), din penalty, după ce Junior Pius l-a faultat pe Paul Papp.
Fiecare echipă a avut câte o bară, oaspeţii prin Mihai Roman II (minutul 25), iar Petrolul Ploiești după un corner (minutul 65), când portarul Răzvan Ducan a respins în transversală.
FC Botoşani era neînvinsă în play-out, cu trei victorii şi două egaluri. Pentru Petrolul Ploiești este a patra victorie din play-out.
Concluziile lui Flavius Stoican după înfrângerea dramatică
"Chiar nu îmi găsesc cuvintele. Îi felicit pentru cele trei puncte. În prima repriză, a fost un joc echilibrat, pe contre, dar în a doua, parcă am fost noi echipa care am avut inițiativa, nu ne puseseră probleme, dar până la urmă, fotbalul e imprevizibil.
Trebuie să ridicăm capul, pentru că au fost meciuri când și noi am câștigat în ultimul minut. Dar păcat pentru muncă și dorință, pentru că ne doream să câștigăm această partidă și cred că s-a și văzut că noi am avut inițiativa.
Am fost o echipă care a alergat, chiar nu am ce să le reproșez, doar că trebuie să învățăm că sunt situații când, dacă scorul duce către 0-0, chiar dacă ai inițiativa, trebuie să fii atent și să nu pleci fără punct, mai ales dintr-o deplasare", a precizat tehnicianul moldovenilor.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News