Ce a declarat Mutu despre Șucu
Mutu e antrenor liber de contract după plecarea de la CFR Cluj. Trupa din Gruia e acum condusă de Dan Petrescu,
Adrian Mutu, antrenor fără contract după ce a plecat de la CFR Cluj, echipa amicului său, Ioan Varga, a vorbit despre un episod în care a trebuit să ia o decizie dificilă.
Pe când era la Rapid, tehnicianul în vârstă de 45 de ani a plecat în Azerbaidjan, la Neftchi Baku, pe un salariu superior. A avut rezultate care nu au fost pe placul șefilor azeri, iar în decembrie, chiar când își înmormânta mama, Mutu a fost demis.
Ce a declarat Mutu despre Șucu
Piteșteanul, fost fotbalist important în Serie A, a fost întrebat recent dacă Dan Șucu, patronul de la Rapid, s-a supărat pe el în urma deciziei de a pleca de la Rapid (11 iulie 2023) chiar înaintea începerii campionatului, sezonul 2023-2024.
Mutu a fost înlocuit de italianul Cristiano Bergodi, demis de Rapid în această primăvară.
"Probabil e supărat. Din câte am vornit eu cu dânsul, hai să spun că l-am simțit mai rece decât de obicei. Bine, atunci eram și antrenorul lui.
Ce pot să zic decât că n-are treaba una cu cealaltă. E îndreptățit să fie supărat, cum și eu sunt îndreptățit să susțin ideea că asta e viața. Dacă el crede că e un motiv de supărare e problema dânsului și eu nu am ce să fac.
Eu am făcut o alegere pe care dânsul o știe foarte bine. Știe că nu a venit cu nicio contra ofertă în momentul ăla, așa că nu are de ce să fie prea supărat din punctul ăsta de vedere”, a spus fostul decar al naționalei, potrivit site-ului Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News