VIDEO Ce a răspuns Camora când a fost întrebat despre viitorul lui Dan Petrescu la CFR Cluj
CFR Cluj a învins-o pe FC Argeş cu scorul de 1-0, în deplasare, în ultimul meci din etapa a 11-a a Superligii de fotbal.
Campioana s-a impus prin golul lui Mario Camora (62), cu un şut din apropiere. Meciul s-a disputat sub semnul tensiunii de la club, după "războiul" la distanță dintre Dan Petrescu și oficialii campioanei.
Tehnicianul și Neluțu Varga urmează să se întâlnească zilele următoare pentru a discuta despre o posibilă despărțire dintre cele două părți, în urma rezultatelor nesatisfăcătoare ale echipei.
Ce a declarat Camora despre situația tensionată de la CFR Cluj
La finalul partidei, căpitanul campioanei României a vorbit despre discuțiile care au apărut în jurul echipei, explicând că își dorește ca Dan Petrescu și Neluțu Varga să ajungă la o înțelegere.
"Cel mai important era să câștigăm în seara asta și să avem liniște. Toată lumea știe că am o relație specială cu Dan Petrescu. Nu știu ce va fi, eu oricum o să fiu plecat la națională. E decizia clubului. Eu îi doresc baftă lui Mister, indiferent dacă va fi cu noi sau nu. Sincer, habar nu am ce se va întâmpla.
Am citit și eu declarațiile patronului, dar nu am auzit vocea lui. O să fie o ședință și vedem ce va fi. Nu este ușor când se schimbă un antrenor. Noi sperăm să fie totul bine și ei să ia cea mai bună decizie. Sper să fie o înțelegere între ei, că s-au câștigat multe trofee împreună.
Ați văzut cu Sivasspor. S-a vorbit puțin despre acel meci. Patronul a făcut un efort mare pentru acest club. Suntem bucuroși că e alături de noi. Noi suntem mulțumiți de patron. Suntem toți la zi cu tot. Poate suntem datori față de el, puteau intra mai mulți bani la club. Dar noi suntem alături de patron", a declarat Camora la DigiSport.
VIDEO | Declarațiile lui Neluțu Varga, în exclusivitate la PRO TV
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News