Mirel Rădoi a revenit în funcția de antrenor la Universitatea Craiova, după ce Costel Gâlcă a fost demis. Antrenorul în vârstă de 43 de ani a semnat un contract valabil pe un sezon și jumătate cu gruparea din Bănie și i-a luat locul lui Costel Gâlcă, antrenorul care și-a reziliat contractul marți dimineață.
Ce a declarat Mirel Rădoi despre Alexandru Mitriță
Cei doi au colaborat la echipa națională, în perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2021, când Mirel Rădoi a fost selecționer.
"Cine se teme de Mitriță probabil nu-l cunoaște. Eu l-am avut la națională, cel mai scund jucător de pe teren a câștigat meciul, după ce a marcat cu capul. Din punctul meu de vedere nu am niciun fel de problemă.
Piticul cum îi spun eu. Cei care vorbesc despre el nu-l cunosc și de asta apar discuții. Eu nu am avut niciun fel de probleme", a declarat Mirel Rădoi, făcând referire la perioada în care Alexandru Mitriță a lipsit de la națională, din cauza divergențelor cu Edi Iordănescu.
Mihai Rotaru a vorbit despre Mirel Rădoi și Sorin Cârțu
Acționarul majoritar de la Universitatea Craiova a oferit detalii despre numirea noului tehnician, aducând în discuție și situația tensionată care a existat în trecut între Mirel Rădoi și Sorin Cârțu.
În 2022, Mirel Rădoi a plecat cu scandal de la Universitatea Craiova, după ce Sorin Cârțu, președinte al clubului și la momentul respectiv, i-a reproșat în public anumite decizii. În prezent, Sorin Cârțu a mărturisit că nu mai ține cont de ceea ce s-a întâmplat atunci.
"În ultimii doi ani, când vorbeam cu Mirel despre Cârțu avea lacrimi în ochi. La fel, când vorbeam cu Sorin despre Rădoi, avea lacrimi în ochi. Acolo este o relație construită de pe vremea când Mirel Rădoi era junior, e o relație puternică. Ei sunt o familie. Suferă unul pentru altul, se respectă, și atunci se mai întâmplă și din astea", a declarat Mihai Rotaru, la Digi Sport.