VIDEO Ce a spus Deian Sorescu după ce a fost schimbat la pauză în Hermannstadt - FCSB 0-1

Deian Sorescu a debutat pentru FCSB în runda 22 din campionat, în victoria roș-albaștrilor cu FC Hermannstadt, 1-0.

FCSB a câștigat primul joc oficial din 2023. Roș-albaștrii s-au impus pe terenul lui FC Hermannstadt, 1-0, grație golului înscris de Billel Omrani (29 ani). Atacantul algerian a punctat în minutul 75, la doar 7 minute după ce a fost introdus în teren de Mihai Pintilii (38 ani), în locul lui David Miculescu (21 ani). 

Deian Sorescu s-a sufocat la debutul pentru FCSB

Partida de la Sibiu a marcat și debutul lui Deian Sorescu (25 ani) la FCSB. Jucătorul de bandă a prins doar 45 de minute în runda a 22-a din campionat. Mihai Pintilii (38 ani) l-a schimbat la pauză cu Valentin Crețu (34 ani). 

Cu toate acestea, Deian Sorescu a punctat că cel mai important e că roș-albaștrii au obținut toate cele 3 puncte și că sunt în continuare în vârful clasamentului. Acesta a mai dezvăluit că se bucură că a fost primit atât de bine de  către coechipieri și suporteri, mărturisând că la finalul partidei a cântat alături de galerie. 

„Mă bucur că am câștigat, asta era cel mai important. Știam de la început că va fi un meci de luptă, știam că Sibiul se va apăra și au scos, din ce am înțeles, în prima parte a campionatului rezultate bune cu echipele de pe primele locuri. Ne bucurăm că am câștigat cu 1-0 și suntem în luptă acolo sus. 

M-am simțit bine, puțin sufocat la început, dar a fost bine. Mai trebuie să învăț unele chestiii cu care echipa e obișnuită și, cu siguranță, voi fi mai pregătit. (n.r. dacă a primit justificări că a fost schimbat la pauză). Nu am apucat să vorbesc, toți suntem bucuroși că am câștigat. V-am spus, știam că va fi un meci greu, asta ne bucură. 

Am fost primit foarte bine, nu mă așteptam. Cu mulți băieți am jucat, am fost rivali, cu mulți am fost colegi la națională. Am fost primit foarte bine și asta mă bucură foarte tare. M-a chemat deja galeria, am fost primit bine și de suporteri, am cântat alături de ei. Mă bucur că am fost primit bine și respectat”, a declarat Deian Sorescu la finalul meciului cu FC Hermannstadt. 

În urma acestei victorii, FCSB se află locul 3 în campionat după 22 de etape, cu 41 de puncte, la 4 puncte în spatele liderului Farul Constanța și cu 3 puncte mai puțin decât CFR Cluj. 

Ocupantele primelor două poziții se vor înfrunta pe 23 ianuarie, de la 20:00, LIVE TEXT pe www.sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!