Ce a spus Victor Angelescu despre lupta la titlu
Rapidul se află pe locul cinci în play-off-ul Superligii.
Giuleștenii au intrat în play-off de pe poziția a cincea, după ce au înregistrat 52 de puncte în 30 de etape în sezonul regulat. În prima rundă a părții a doua a campionatului, Rapid a remizat cu CFR Cluj în Gruia, scor 2-2.
Ce a spus Victor Angelescu despre lupta la titlu
Victor Angelescu, unul dintre acționarii de la Rapid, a vorbit despre lupta la titlu și a evidențiat faptul că bătălia se va da între Farul Constanța și CFR Cluj, dar și că FCSB ar putea să intervină între cele două formații.
„Nu cred că s-a schimbat mare lucru după prima etapă. Cred că Farul, CFR și probabil FCSB au cele mai mari șanse. Farul și CFR Cluj în primul rând. Și FCSB cred că poate să se implice. Vom vedea, a trecut abia o etapă”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Sezonul trecut, CFR Cluj a luat titlul la un punct diferență de ocupanta locului secund, FCSB (56p). Universitatea Craiova a completat, atunci, podiumul, cu 58 de puncte, iar FC Voluntari (35p), Farul Constanța (32p) și FC Argeș (27p) au fost celelalte echipe calificate în play-off-ul Superligii din stagiunea 2021/22.
Rapid i-a stabilit soarta lui Cristi Săpunaru. Ce se va întâmpla cu fundașul care în aprilie face 39 de ani
Victor Angelescu a vorbit și despre situația în care se află Cristian Săpunaru. Ajuns la 38 de ani, stoperul giuleștenilor e cotat la 300.000 de euro, conform site-urilor de specialitate, și mai are contract cu formația dirijată de Adi Mutu până la finalul lui iunie, anul 2023.
„Săpunaru are contract pe viață cu Rapid, așa că nu va fi o problemă. Ce știm sigur e că o să continue și la anul. Are contract până în vară și vom prelungi pe încă un an. Este 100%, dar vă repet: Săpunaru va rămâne la Rapid cât timp își dorește el. Are un loc în clubul ăsta nu numai ca jucător”, a spus Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News