VIDEO EXCLUSIV Ce a spus Victor Angelescu după ce Andrei Cordea a anunțat că Rapid nu este favorită înainte de derby
FCSB și Rapid se întâlnesc în etapa cu numărul 17 din Superliga României, duminică de la 21:00! Meciul se vede în format LIVE TEXT pe www.sport.ro.
FCSB a pierdut meciul cu West Ham și a legat a doua înfrângere consecutivă după cea cu Universitatea Cluj. Fără antrenor, după de Nicolae Dică și-a dat demisia, roș-albaștrii urmează să se dueleze cu Rapidul lui Adrian Mutu, pe teren propriu. Giuleștenii au o formă extrem de bună, venind după victoria cu CFR Cluj și remiza cu liderul Farul.
După înfrângerea cu West Ham, Andrei Cordea, cel mai bun jucător al roș-albaștrilor din acest sezon a declarat că „Rapid nu este favorită”, în ciuda faptului că echipa lui Adrian Mutu s-a impus în meciul tur și se află și pe locul al doilea în clasament, la cinci locuri distanță de roș-albaștri.
Victor Angelescu nu crede că Rapid e favorită în derby
Acționarul Rapidului, Victor Angelescu, a vorbit la „Ora exactă în sport” despre derby-ul de duminică seară spunând că în astfel de meciuri nu se mai pune problema de forma în care se află o echipă, pentru că motivația este alta. În ceea ce privește declarația făcută de Cordea, oficialul giuleștenilor a făcut o afirmație similară, punctând că într-un meci de asemenea calibru nu există favorite.
„În derby-uri nu cred că se mai pune problema de formă sau de moral. E o echipă puternică și cred că vor da totul ca să câștige. Eu cred că se va umple stadionul și anul trecut când am jucat cu ei s-au umplut stadioanele, sunt convins că vor veni peste 30.000 de oameni, dar ei sunt organizatori.
Am avut 2400 de bilete, normal că s-au dat repede. Eu zic că o să fie frumos, vor fi și mulți alți rapidiști care și-au luat bilete în stadion și cred că va fi o atmosferă foarte frumoasă. Nu mă tem de incidente pentru că eu cred că știu să organizeze bine un meci cei de la Steaua (n.r. FCSB), nu cred că vor avea probleme. Mă aștept la un spectacol între galerii așa cum a fost și la celelalte meciuri.
Sunt de aceeași părere, nu cred că e nimeni favorit în momentul de față, cine o să își dorească mai mult și o să fie mai bine mental în ziua meciului va câștiga. Șansele sunt 50-50, cred eu. E foarte important meciul, mai ales pentru suporteri, e un meci special pentru noi, probabil cel mai important derby în momentul de față din Liga 1, vor fi 3 puncte foarte importante pentru noi, dar noi nu avem un scop din a ține FCSB-ul sub locurile de play-off.
Din punctul meu de vedere, îmi doresc ca și Rapid și FCSB să intre în play-off și să ne mai întâlnim de încă două ori”, a declarat Victor Angelescu la PRO Arena.
VIDEO - Declarațiile lui Andrei Cordea
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News