După 18 etape, liderul este CFR Cluj, însă ecartul dintre primele șase echipe este extrem de mic, diferența dintre primul loc și ultimul care asigură accederea în play-off fiind de doar patru puncte.
Clasamentul după 18 etape:
- 1. CFR Cluj – 31 puncte
- 2. Universitatea Cluj – 30 puncte
- 3. FCSB – 30 puncte (golaveraj inferior)
- 4. Dinamo – 29 puncte
- 5. Universitatea Craiova – 28 puncte
- 6. Petrolul Ploiești – 27 puncte
Sepsi OSK (locul 7, 26 puncte), Rapid București (locul 8, 25 puncte) și Oțelul Galați (locul 9, 23 puncte) sunt și ele în cărți pentru locuri de play-off, ceea ce sporește suspansul fiecărei runde.
"Ce echipă va încheia anul 2024 din postura de lider în Superligă?" Cititorii Sport.ro au dat răspunsul
Sport.ro a lansat sondajul zilei: „Ce echipă va încheia anul 2024 din postura de lider în Superligă?”. Aproape 53.000 de cititori și-au exprimat opțiunile, iar răspunsurile confirmă rivalitățile tradiționale din fotbalul românesc.
- FCSB: 52% din voturi
- CFR Cluj: 30%
- Dinamo: 9,60%
- Universitatea Cluj: 5,51%
- Universitatea Craiova: 1,96%
- Petrolul Ploiești: 1,59%