EXCLUSIV Ce funcție poate ocupa Laszlo Boloni la Sepsi: "Mi-a spus foarte clar!"
Laszlo Boloni (71 de ani), antrenorul lui Metz, a anunțat că ar putea reveni în România și să dea o mână de ajutor proiectului de la Sepsi OSK.
În această perioadă, Boloni încearcă să o salveze pe Metz de la retrogradarea din Ligue 1. Fostul selecționer al României a confirmat însă că în viitorul nu foarte îndepărtat ar putea merge la Sepsi OSK, având în vedere că are o relație foarte bună cu patronul covăsnenilor, Laszlo Dioszegi.
Laszlo Dioszegi: "Ar însemna extraordinar de mult să vină Laszlo Boloni la Sepsi! Poate fi manager sau director"
Întrebat despre posibila sosire a lui Boloni, Dioszegi a exclus varianta ca fostul tehnician de la Sporting Lisabona, Rennes sau Antwerp să ocupe funcția de antrenor.
Dacă va accepta să revină în România, Boloni ar urma să ocupe un rol de manager sau director sportiv, spune Dioszegi, care crede că ar fi o mare lovitură pentru Sepsi o astfel de mutare.
"Ar însemna extraordinar de mult să vină Laszlo Boloni la Sepsi. Îl așteptăm cu brațele deschide. Sincer, eu vorbesc cu el din două în două săptămâni, dar în ultimul timp nu am discutat despre așa ceva pentru că el este antrenorul unei echipe cu care noi nu putem să concurăm.
El mi-a spus foarte clar că nu vrea să vină în România ca antrenor. Noi avem antrenor foarte bun în momentul de față, deci nici n-ar fi cazul. Laszlo Boloni poate veni ca manager sau director, vom găsi un post când va veni la noi. Dacă va veni ar fi benefic pentru tot fotbalul românesc. Pentru noi ar fi o lovitură foarte mare pentru că știm că e un antrenor foarte bun, un bun profesionist și avem ce învăța de la el", a spus Laszlo Dioszegi, pentru PRO TV și Sport.ro.
Laszlo Boloni: ”O să vin la Sepsi!”
Fost selecționer al României între 2000 și 2001, Boloni a anunțat, luni, că este gata să-i ”viziteze” pe cei de la Sepsi OSK, acolo unde ar fi dorit de Laszlo Dioszegi, patronul echipei.
În prezent, Boloni are un contract cu Metz valabil până în iunie 2025. La finele sezonul precedent a reușit promovarea în Ligue 1, iar acum se luptă pentru evitarea retrogradării.
"(n.r. - domnul Dioszegi vă aşteaptă la Sepsi) Păi, o să vin, o să vin. Sigur că o să vizitez Sepsi o dată, o să am curajul sau nu să lucrez, curajul şi puterea, dar voi vedea. Poate mă voi consulta cu Mircea Lucescu înainte", a spus Boloni, la Prima Sport.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News