EXCLUSIV Ce îl ține pe Dan Petrescu la CFR Cluj: ”Asta e problema. Probabil că se despărțeau deja”
Dan Petrescu va rămâne la CFR Cluj, după discuția avută cu patronul Neluțu Varga.
Acționarul campioanei României a avut o ședință cu antrenorul echipei după rezultatele modeste ale echipei din ultima perioadă. S-a decis ca Petrescu să rămână la echipă, chiar dacă acesta a pus sub semnul întrebării viitorul său la echipă.
Chiar și așa, Helmut Duckadam crede că nu va mai fi o atmosferă foarte bună în cadrul clubului CFR Cluj. Fostul mare portar crede că totul a plecat de la rezultatele din Conference League, unde ardelenii au înregistrat, până acum, un rezultat de egalitate (1-1 cu Ballkani) și o înfrângere (0-1 cu Sivasspor).
Helmut Duckadam: ”Problema clar e clauza”
„Eu cred că toată problema a plecat datorită faptului că nu s-a câștigat în Kosovo, cu Ballkani. Toți cei din conducere nu și-au pus problema că nu vor câștiga acolo, era o sumă foarte bună 500.000 la victorie. Ei au pierdut în două jocuri 840.000 de euro, cu care puteai să acoperi două luni de salarizare.
În Kosovo, după acel egal, Dan Petrescu a declarat că e mulțumit de joc, că n-a pierdut. Sunt jocuri în care câștigi pe greșeli de arbitraj și jocuri în care pierzi pe greșeli de arbitraj.
Cred că de acolo a plecat! E doar o chestiune de timp, nu cred că va mai fi o atmosferă foarte bună. Problema clar e clauza. Dacă era o clauză mai mică, probabil că se despărțeau deja”, a spus Helmut Duckadam, la emisiunea Ora Exactă în Sport.
Dacă nu exista o înțelegere între cele două părți, patronul de la CFR Cluj era nevoit să-i plătească lui Dan Petrescu 400.000 de euro dacă își dorea să îl dea afară.
Dan Petrescu mai are contract cu CFR Cluj, club la care a revenit în septembrie 2021, până în iunie 2024.
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News