Lotul giuleștenilor nu a reacționat cum ar fi dorit antrenorul Marius Șumudică și echipa e încă departe de obiectivele stabilite pentru acest sezon - locurile 1-3 în Liga 1 și câștigarea Cupei României. 

Cine poate pleca de la Rapid

Deși spunea că "alb-vișinii" au un lot puternic înainte să preia postul, antrenorul ar fi transmis conducerii că ar dori o restructurare în următoarea perioadă de mercato, care să cuprindă plecarea a cinci-șapte jucători și aducerea a încă cel puțin trei-patru fotbaliști valoroși. 

Conform informațiilor Sport.ro, printre jucătorii ieșiți din grațiile lui Șumudică s-ar afla Timotej Jambor (atacant / 21 de ani / Slovacia / a costat 1 milion de euro), Filip Blazek (fundaș central / 26 de ani / Slovacia / a costat 250.000 de euro), Xian Emmers (mijlocaș ofensiv / 25 de ani / Belgia / a costat 200.000 de euro), Diogo Mendes (închizător / 26 de ani / Insulele Capului Verde / a costat 200.000 de euro), Luka Gojkovic (mijlocaș ofensiv / 24 de ani / Serbia / a costat 200.000 de euro) și Christopher Braun (fundaș dreapta / 33 de ani / Germania / a costat 150.000 de euro). 

Ce jucători pot ajunge în Giulești

De asemenea, pentru tinerii Rareș Pop (extremă dreapta / 19 ani), Bogdan Ungureanu (portar / 17 ani) și Cătălin Vulturar (închizător / 20 de ani) s-ar căuta soluții pentru un împrumut pentru șase luni de zile, la echipe de Liga 1 unde să poată juca mai mult.

Printre jucătorii curtați de Rapid s-ar afla Denis Drăguș (Trabzonspor), Denis Alibec (FCV Farul), Denis Ciobotariu (Sepsi), Alexandru Maxim (Gaziantep), Mihai Popa (Torino, împrumutat la CFR Cluj) și Alin Toșca (Benevento).